OTE negociază această achiziţie cu principalul acţionar al furnizorului de telecomunicaţii şi servicii de internet Forthnet, unde un fond arab deţine 44% din acţiuni iar sub 40% din acţiuni sunt controlate de rivalele OTE, Vodafone şi Wind Hellas.

Decizia vine la câteva săptămâni după ce rivala Vodafone a ajuns la un acord privind opţiunea de a-şi majora participaţia la Forthnet de la 6,5% la 19,75%.

Eventuala obţinere a controlului asupra platformei pay TV Nova a Forthnet ar ajuta şi OTE şi Vodafone să-şi majoreze cota de piaţă şi veniturile în Grecia, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Săptămâna trecută, la Adunarea Generală a Acţionarilor OTE, şeful companiei elene, Michalis Tsamaz a afirmat că 'analizează situaţia' de la Forthnet şi 'conduce negocierile necesare', în timp ce presa elenă anunţa că OTE negociază cu un creditor străin pentru a face o ofertă pentru Forthnet.

Consilierul financiar al OTE în vederea achiziţionării operaţiunilor de pay TV ale Forthnet este Barclays.

'OTE se aşteaptă la o potenţială creştere semnificativă a serviciilor de pay TV în Grecia, în beneficiul consumatorilor. Eventuala tranzacţie ar fi în beneficiul tuturor părţilor implicate şi în concordanţă cu priorităţile strategice ale companiei', se arată în declaraţia Hellenic Telecommunications Organisation.

Profitul OTE, proprietarul Romtelecom, a scăzut cu 66,5% în primul trimestru din 2014, iar cheltuielile de capital s-au ridicat la 123,4 milioane de euro, în urma dezvoltării reţelei de telefonie fixă şi mobilă din Grecia şi a infrastructurii de telefonie fixă în România.

Cheltuielile de capital în infrastructura de telefonie fixă din România şi Grecia s-au ridicat la 27,1 milioane de euro şi, respectiv, 38,5 milioane de euro, în primele trei luni din acest an.

OTE, companie controlată în prezent în proporţie de 40% de grupul german Deutsche Telekom, a anunţat că profitul net înregistrat în perioada ianuarie-martie 2014 s-a ridicat la 55,8 milioane de euro, faţă de 166,7 milioane de euro în perioada similară din 2013, potrivit aceleiași surse.

Vânzările au înregistrat un declin de 0,3% în primul trimestru din 2014, la 963,7 milioane de euro, comparativ cu 966,2 milioane de euro în perioada similară din 2013.

În perioada ianuarie-martie 2014, profitul operaţional înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) a fost de 331,2 milioane de euro, în scădere cu 3,1% faţă de primul trimestru din 2013, când s-a înregistrat un câştig de 341,8 milioane de euro.

La sfârşitul lunii martie 2014, datoria netă a OTE era de 1,6 miliarde de euro, în scădere cu 42,1% faţă de perioada similară a anului trecut.

Hellenic Telecommunications Organization SA, OTE, deţine 54,01% din Romtelecom. Divizia sa de telefonie mobilă, Cosmote, este prezentă pe piaţa românească prin Cosmote România, societate deţinută de grupul OTE, prin Romtelecom (30% din acţiuni) şi Cosmote Grecia (70% din titluri).