Kavala este la aproximativ 550 de kilometri de București, ceea ce înseamnă că, dacă pleci de dimineață din Capitală, ajungi în micul orășel de la malul Mării Egee în șase-șapte ore. Așadar, Kavala se pretează foarte bine unui city break la îndemână, dacă vă doriți o destinație cu adevărat specială.

Un loc pentru toate gusturile

Ce te impresionează din prima când ajungi în Kavala este felul în care se îmbină freamătul orășelului cu liniștea de la malul mării, modernitatea vieții de noapte care aparent contrastează cu situl care mustește de istorie antică din Philippi, precum și comorile Ortodoxiei care se află la tot pasul.

Așadar, dacă ești pasionat de istorie sau un creștin-ortodox în căutarea unor locuri unice ale Bisericii, dacă îți place atmosfera orașului sau dacă, dimpotrivă ești doar un iubitor al valurilor mării, dacă ești un fan al gastronomiei grecești, dacă îți plac plimbările și să petreci timp cu familia într-un spațiu deschis în care copiii pot alerga în voie, atunci orașul Kavala este în mod sigur un loc în care te vei simți bine încă din primele momente petrecute aici. Asta pentru că are posibilități de petrecere a timpului pentru toată lumea.

Trei locuri pe care să nu le ratezi în Kavala

Micul oraș greces de la la malul Mării Egee are câteva locuri pe care, odată ce ai ajuns aici, trebuie neapărat să le vizitezi, mai ales datorită încărcăturii istorice pe care acestea le au.

Situl arheologic din Philippi se află la aproximativ 20 de minute de mers cu mașina din Kavala și este unul dintre cele mai impresionante arii arheologice din toată Grecia. Aici poți vedea ruinele unora dintre cele mai vechi biserici creștine din Europa și îți poți face o idee cum arătau o piață și o agora în Grecia Antică. Tot aici sunt ruinele unei arene care seamănă izbitor cu celebrul Colosseum din Roma, precum și un muzeu de istorie în care se află o serie de amănunte interesante despre perioada de glorie a orașului antic Philippi.

Biserica Sfintei Lidia se află chiar lângă situl arheologic din Philippi și reprezintă locul în care Sfântul Apostol Pavel a botezat-o pe Sfânta Lidia. Anual, aici se botează numeroși adulți, în special din India, într-un ceremonial impresionant și unic în lume.

Castelul din Kavala este absolut necesar să-l vizitezi dacă ajungi aici, întrucât din turnul acestuia se așterne o priveliște panoramică absolut uimitoare a orașului.

Un vârf al gastronomiei grecești

„Există un singur secret pentru ca fructele de mare să fie absolut delicioase: să fie proaspete”, spune Haris Iordanidis, angajat al Dimofelia, organizația municipală care gestionează proiecte de interes local, și ghidul nostru prin Kavala. Din perspectiva acestui lucru, orașul de la Marea Egee este unul dintre puținele locuri din Grecia unde poți mânca creveți, calamari și caracatiță foarte proaspete. Asta pentru că portul din Kavala este al treilea ca mărime din Nordul Mării Egee în ceea ce privește cantitățile de pește și de fructe de mare care trec pe aici. E bine de știut că în Kavala se află una dintre cele mai mari piețe de pește din Europa la ora actuală, în fiecare zi tranzacționându-se aici zeci de tone de pește și fructe de mare care pleacă apoi spre țări precum Bulgaria, Serbia, România și Ungaria.

Taverna Savvas, unul dintre cele mai frumoase localuri din Kavala, este amplasată chiar pe malul mării, la câțiva metri de locul în care sunt legate bărcile care aparțin locuitorilor din oraș. Fiind o mică afacere de familie a unor pescari din tată în fiu, taverna Savvas este unul dintre locurile din Kavala în care în mod sigur vei găsi pește proaspăt și platouri gustoase de calamari și caracatiță la grătar cu lămâie, precum și salatele grecești tradiționale sau porții de brânză feta la grătar cu susan și miere.

Plaje mai puțin cunoscute

Dacă îți place liniștea unei plaje în care să nu fie foarte aglomerat, atunci Kalava are câteva plaje curate, cu un nisip foarte fin. Una dintre acestea este plaja Ammolofi, aflată într-un loc retras al Kavalei, considerat de greci chiar un pic exclusivistă, pentru că în imediata ei vecinătate s-ar afla cea mai scumpă zonă rezidențială din nordul Greciei. Odată aflat aici, te poți bucura de valurile îmbietoare ale mării, de liniște, în compania unui freddo cappuccino cum numai în Grecia găsești.

Cifre:
100 de kilometri de plajă are zona municipală a orașului Kavala
560 de kilometri este distanța de la București la Kavala

Te-ar putea interesa și: