Granița României e luată cu asalt. Mii de persoane au intrat în țară
Alertă la granița României. Mii de persoane au luat cu asalt frontierele și au intrat în țară, în ultimele 24 de ore, anunță Poliţia de Frontieră Română.
Mai exact, vorbim despre aproape 15.400 de persoane. Dintre acestea, 10.100 au intrat prin punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, a informat, sâmbătă dimineaţa, Poliţia de Frontieră Română.
Conform oficialilor, peste 25.000 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 15.400 pe sensul de intrare şi 9.600 pe cel de ieşire din ţară şi peste 11.000 mijloace de transport, dintre care aproximativ 4.000 pe sensul de intrare şi 7.000 pe sensul de ieşire din ţară.
Polițiștii sunt la datorie
În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.500 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.
În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 14.100 de persoane, din care 10.100 pe sensul de intrare şi 4.200 de mijloace de transport.
Formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.
După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.
Ce infracțiuni au avut loc
Poliţiştii de frontieră au constatat: 29 fapte ilegale (9 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 17.900 lei; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.300 lei.
Totodată, nu s-a permis intrarea în ţară a 7 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.