Google a renunţat, unilateral, la producţia telefonului gPhone în colaborare cu China Unicom şi alte două companii chineze şi a amânat lansarea în China a unui telefon prevăzut cu tehnologie Android, în urma problemelor legate de atacurile hackerilor şi cenzură.

China Unicom a anunţat într-o notă internă că Google nu va mai acorda autorizaţia de cooperare în domeniul conţinutului prin folosirea mărcilor şi aplicaţiilor sale, potrivit site-ului chinatechnews.com şi Reuters.

De asemenea, a fost anulată lansarea primului Google Phone în China, programată iniţial pentru 20 ianuarie.

Motorola şi Samsung, participanţi la acest proiect, au primit notificări din partea Google în vederea eliminării tuturor elementelor legate de Google de pe telefoanele implicate în cooperarea cu China Unicom.

Nu mai vor să-şi vadă logo-ul în China

Google nu a limitat utilizarea platformei Android, dar a cerut ca telefoanele produse în cooperare cu compania chineză să nu aibă logo-ul Google.

China Unicom este şi partener al Apple pentru iPhone, care a fost lansat pe piaţa chineză în 2009.

O sursă apropiată situaţiei a declarat că reprezentanţii Google vor ca clienţii să aibă „o experienţă pozitivă” cu produsele sale, dar acest fapt ar fi dificil din cauza publicităţii negative care are loc în China în prezent.

Atacat de hackeri din China

Google a anunţat, săptămâna trecută, că sistemul său şi cele ale altor 20 de companii au fost atacate de hackeri din China şi a avertizat că s-ar putea retrage din această ţară. De asemenea, Google a anunţat că nu mai vrea să cenzureze site-ul de căutare Google.cn din China, intenţionând să discute cu autorităţile în acest sens.

Atacurile asupra Google au afectat şi credibilitatea unui alt gigant IT american, Microsoft, dat fiind că atacurile au avut loc folosindu-se o vulnerabilitate a versiunilor anterioare ale cunoscutului browser al producătorului de soft, Internet Explorer.

Sistemul de sursă deschisă Android al Google a fost adoptat şi de operatorii de telefonie mobilă OPhone al China Mobile şi Mini3 al Dell, la sfârşitul anului trecut.

Încă un punct pe lista diferendelor SUA-China

Analiştii consideră că în lipsa motorului de căutare, cea mai importantă activitate a Google în China, compania ar putea să aibă dificultăţi să îşi păstreze poziţia pe cea mai mare piaţă de Internet la nivel mondial, în funcţie de numărul de utilizatori.

Disputa ar putea tensiona relaţiile dintre China şi Statele Unite, marcate deja de probleme legate de cotaţia yuanului, chestiuni comerciale, vânzările de armamant ale SUA în Taiwan şi politica în domeniul schimbărilor climatice.

SURSA:Mediafax