Executivii Google, Patrick Pichette, CFO (Chief Financial Officer), Nikesh Arora preşedinte vânzări globale şi dezvoltarea afacerilor, Alan Eustace, vicepreşedinte inginerie&cercetare şi Jonathan Rosenberg, vicepreşedinte management de produs, vor primi de la 1 ianuarie un salariu anual de  650.000 de dolari, faţă de 500.000 de dolari, cât primeau până acum.  Bonusurile acestora vor creşte, de asemenea, de la 150% la 250%.
Pichette şi Arora vor primi în plus, de la 1 decembrie, acţiuni în valoare de  20 milioane de dolari, în timp ce Eustace  şi Rosenberg vor primi acţiuni în valoare de 10, respectiv 5 milioane de dolari.
Şefii mari Eric Schmidt, CEO-ul companiei, Sergey Brin, preşedinte al tehnologiei şi Larry Page, preşedinte al produselor, îşi vor păstra salariul actual de 1 dolar. Ei nu primesc bonusuri.
Toţi trei fac parte din topul celor mai bogaţi 400 de americani realizat de revista Forbes. Schimdt are o avere estimată la 5,45 miliarde de dolari, în timp ce fondatorii Google, Brin şi Page, au câte 15 miliarde de dolari fiecare.
Aceste creşteri salariale sunt oferite de Google deoarece în ultima vreme tot mai mulţi angajaţi au decis să părăsească compania printre care Omar Hamoui, fondatorul AdMob, companie cumpărată de Google cu 750 milioane de dolari şi Lars Rasmussen, creatorul Google Maps.
SURSA: computerworld.com

Te-ar putea interesa și: