Afişând pancarte cu slogane precum "umanitate înainte de profit", manifestanţii s-au adunat în ploaie pe străzile din cartierul financiar al oraşului, blocând accesul la BCE, precum şi la sediul Deutsche Bank din apropiere.

Poliţia din marele centru financiar german a instalat de joi un sistem de securitate în jurul clădirii BCE, în contextul în care militanţii antiglobalizare au început să sosească la faţa locului încă de la mijlocul săptămânii, la apelul organizaţiei Blockupy. Mulţimea, estimată de autorităţi vineri la circa 2.500 de protestatari, a fost întâmpinată de poliţişti înarmaţi şi însoţiţi de ciobăneşti germani, iar camioane cu tunuri de apă se aflau în apropiere, gata pentru a fi folosite.

Cel puţin 20 de manifestanţi au ridicat saltele gonflabile cu sloganul "Războiul Începe Aici" scris pe ele, iar unii dintre ei au aruncat cu pietre înspre poliţişti, însă nu s-au produs incidente semnificative până la acest moment, potrivit autorităţilor.

"Scopul blocadei este de a perturba operaţiunile normale (la BCE)", a afirmat purtătorul de cuvânt al mişcării, Martin Sommer, adăugând că unii dintre angajaţi care au încercat să ajungă la serviciu au fost întorşi din drum de mulţime.

BCE a anunţat că a adoptat măsuri pentru a rămâne operaţională şi pentru a asigura siguranţa angajaţilor săi. Demonstraţia precede manifestaţii la nivelul întregii Europe, planificate sâmbătă, 1 iunie.
Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: