Generali România: Fraudele potenţiale în piaţa de asigurări auto sunt de circa 20 mil. euro pe trimestru
Fraudele potenţiale în piaţa de asigurări auto se situează la circa 20 de milioane de euro pe trimestru, a declarat la Sinaia, în cadrul unui eveniment organizat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), Mădălin Roşu, directorul Diviziei Daune a Generali România şi responsabil interimar UNSAR pentru secţiunea asigurări auto.
Oficialul a precizat că Generali România a respinge la asigurare circa 70-100 de maşini/lună, iar în 2013 a avut iniţiative similare pentru circa 1.500 de maşini, la care sumele potenţiale asigurate se cifrau la 15,8 milioane euro. Reprezentantul UNSAR a prezentat mai multe cazuri cu ”epave” de maşini pentru care au fost plătite la un moment dat daune totale şi pentru care există încercări de a fi asigurate din nou CASCO. Cei care încearcă astfel de fraude prezintă la inspecţia de risc maşini în stare impecabilă, dar cu seriile de şasiu ale ”epavelor”.
În urma verificărilor în piaţă, în condiţiile care nu există încă o bază de date comună, asigurătorul poate descoperi tentativa de fraudă, obţinând informaţii că pentru acea serie de şasiu au fost plătite despăgubiri pentru daune totale. Mădălin Roşu a menţionat şi cazul unui poliţist de la Poliţia Rutieră, proprietar al unei maşini avariate, pentru care a solicitat şi a obţinut despăgubiri, pe baza unor poliţe RCA, de la cinci companii de asigurări, în cursul a numai câteva luni, în anul 2012.
La nivelul UNSAR există iniţiativa unei baze de date comune, care ar putea deveni funcţională până la finalul anului, urmând ca prin intermediul unei aplicaţii informatice societăţile de asigurare să poată verifica istoricul daunelor autovehiculelor.
Potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), pe segmentul asigurărilor generale, cea mai mare parte a primelor brute subscrise s-a înregistrat la clasa răspundere civilă auto (RCA), cu o pondere de 37,18% din totalul primelor subscrise în asigurări generale (6,637 miliarde lei), respectiv 2,467 miliarde lei.
În anul 2012, valoarea primelor brute subscrise pe această clasă a fost de 2,137 miliarde lei. Creşterea din anul 2013 faţă de anul 2012 a fost de 330,91 milioane lei (+15,48%).
A doua clasă de asigurare ca pondere (27,05%) în totalul primelor brute subscrise pentru asigurări generale, anul trecut, a fost cea de asigurări CASCO, valoarea primelor brute subscrise în acest segment fiind de 1,795 miliarde lei, în scădere cu 121,25 milioane lei (-6,33%) faţă de anul 2012.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





