Gazprom Neft se aşteaptă la o creştere a profitului cu 20%
Gazprom Neft se aşteaptă la o creştere de 20% a profitului şi de peste 5% a producţiei de ţiţei până la sfârşitul anului, a afirmat luni directorul general al Gazprom, Alexei Miller, transmite RIA Novosti.
'Operaţiunile centralizate ale Gazprom Neft din prima jumătate a anului confirmă dezvoltarea activă a companiei, care este lider în industria petrolieră în ceea ce priveşte eficienţa. Este evident că majorarea cantităţii de ţiţei extrase de Gazprom Neft până la sfârşitul anului va fi de peste 5% iar profitul net va fi cu 20% mai ridicat decât s-a planificat', a declarat Alexei Miller.
Gazprom Neft, alături de Rosneft şi Tatneft, este vizată de sancţiunile impuse Rusiei de UE, care interzic marilor companii ruse să caute finanţare de pe pieţele europene de capital.
Gazprom Neft are ca obiectiv explorarea şi producţia de gaze naturale şi ţiţei precum şi vânzarea de produse petroliere.
Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





