"O delegaţie a Gazprom a efectuat o vizită în România, în cadrul căreia a purtat discuţii cu directorul general adjunct al Transgaz, Liviu Pintican şi cu specialişti ai companiei româneşti", precizează comunicatul postat pe site-ul Gazprom.

"Gazprom şi Transgaz au încheiat calculele de fezabilitate pentru tronsonul românesc al gazoductului South Stream. Părţile au admis oportunitatea aprofundării problemei privind construcţia gazoductului în România", precizează sursa citată.

Gazprom şi Transgaz au semnat, la 13 octombrie, un memorandum de intenţie pentru pregătirea calculelor de fezabilitate privind construirea tronsonului românesc al gazoductului South Stream.

South Stream – proiect comun al companiei ruse Gazprom şi al concernului italian ENI – prevede livrarea gazului rus şi, posibil, central-asiatic, spre Europa, pe sub Marea Neagră. Memorandumul corespunzător a fost semnat la Roma, pe 23 iunie 2007, fiind urmat de două anexe, în 2007 şi 2009.

Lungimea tronsonului pe sub Marea Neagră este de 900 de kilometri, la adâncimea maximă de 2000 de metri. Partea terestră este împărţită în două ramuri: una sudică, ce ar urma să treacă prin Grecia şi să ajungă în Italia, şi una nordică, ce ar urma să treacă prin Serbia şi Ungaria şi ar ajunge în Austria.

Capacitatea proiectată a conductei este de 30-63 de miliarde de metri cubi de gaz anual, iar costul – de 8,6 miliarde de euro. Gazoductul ar urma să fie lansat pe 31 decembrie 2015.
SURSA: Agerpres