Secretomanie la finante
Comunicarea Finantelor cu presa si, in final, cu contribuabilii reintra in normal, adica dispare total. Pentru ca prea multe informatii despre proasta gestionare a bugetului tarii au „rasuflat”, desi este normal ca folosirea banului public sa fie cunoscuta de toata lumea, conducerea ministerului sufla si in iaurt. Nici cele mai banale intrebari despre cele mai banale subiecte nu mai capata raspunsuri. Finantele tarii au, la ora actuala, un aer de mister total, iar cei ce le manuiesc sunt o adevarata organizatie oculta.

Remes e zgarcit cu Berceanu
Numeroasele departamente de strategie sectoriala din Ministerul Industriei si Comertului stau cu mana intinsa la raportarile Ministerului Finantelor. Pentru ca agentii economici, indiferent de forma de proprietate, raporteaza indicatorii economici doar subordonatilor ministrului Remes, cei de la Industrii nu-si pot face socotelile la timp. Colegii lor, functionarii de la Finante, au nevoie de aprobari de la sefi si, in final, de la ministru, pentru a transmite datele la timp ministerului condus de Radu Berceanu. Circuitul actelor in natura este atat de impiedicat, incat cele mai recente date privind datoriile intreprinderilor de stat au ramas cele din martie. In baza acestora, directiile din MIC decid cui ce resurse se aloca.

Alama contra aur
Este firesc ca orice magazin in care se vinde aur sa-si expuna in vitrine acelasi lucru, evident, pentru
a-si face reclama. In ciuda acestei cat se poate de banale constatari, nu se intampla chiar asa. Cazul curios se petrece la magazinul de bijuterii Podoaba, din motul Bucurestilor. Acolo se pot contempla, in galantare, modele de bijuterii din alama, in loc de aur – ceea ce nu poate decat sa consterne. Explicatia e pe cat de simpla, pe atat de amuzanta: datorita faptului ca magazinul e de stat, nu s-au gasit bani pentru repararea arcului oblonului de la vitrina, care e stricat. Iar fara oblon nu se poate asigura siguranta produselor expuse in vitrina, pe timpul noptii. Unde mai pui ca, totusi, magazinul se afla chiar fata in fata cu sediul Politiei Capitalei, de pe strada Eforie!

Uzina din Cugir si-a tras un clip – fulger
Ca sa-si promoveze unul din ultimele produse pe care le-a lansat pe piata, uzina mecanica din Cugir si-a contractat un clip-fulger. Este vorba de un spot care dureaza in total 20 de secunde. El va fi difuzat pe mai multe posturi de televiziune, printre care Acasa, ProTv, Antena 1 si Televiziunea Romana. Logo-ul avansat pentru spalatul la masina este: „E mai mult decat te astepti. Un produs Cugir”.
Motivul pentru care managerii SC Cugir au decis sa introduca un clip care sa le popularizeze produsul se poate deduce dintr-o declaratie a unuia dintre manageri: „Oamenii nu au incredere in produsele romanesti. De aceea trebuie sa le schimbam impresia”.

Pe scena TNB, fotomodelele au fost anonime
Finala concursului de fotomodele Elite Model Look s-a desfasurat cu sala plina la Teatrul National. Spre deliciul celor veniti, balbele organizatorilor
s-au tinut lant. Alegerea castigatoarei a fost o misiune atat de dificila, incat organizatorii au recurs la munca de lamurire direct pe scena. In lipsa informatiilor referitoare la numele candidatelor, juriul a nominalizat una dintre castigatoare aratand-o cu degetul.

Romanii sunt exclusi de la licitatii
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) intentioneaza sa achizitioneze vreo 20.000 de calculatoare si softurile necesare. Fara a se uita la bani, de la bun inceput, CNAS a decis sa cumpere echipamentele din strainatate, desi exista oferte la acelasi nivel de calitate si in Romania. In caietele de sarcini alcatuite pentru organizarea licitatiei au fost puse doua conditii clare: participa doar firmele care au mai rezolvat astfel de probleme macar la o casa de asigurari din strainatate; garantia pentru inscriere este de 2.000.000 lei. Daca se pot cheltui sume de bani de cateva ori mai mari achizitionand echipamente din strainatate, de ce nu se pot da pentru spitale, policlinici, medici…? Adica pentru a asigura sanatatea populatiei!