Gabriela Firea este în top ca notorietate

Cu alegerile bătând la ușă, politicienii își fac temele și încearcă să fie cât mai sus în rândul electoratului. Printre cei care se bucură de cea mai mare notorietate se află Gabriela Firea, arată un sondaj INSCOP efectuat la cererea News.ro.

Social-democrata vizează să ocupe din nou fotoliul de primar general al Capitalei, în detrimentul lui Nicușor Dan.

Mircea Geoană, Laura Codruţa Kovesi şi Emil Boc sunt pe primele locuri în topul încrederii românilor, potrivit aceluiași studiu. Ei sunt urmaţi de premierul Marcel Ciolacu şi de senatorul Diana Şoşoacă.

Ultimele trei locuri sunt ocupate de Klaus Iohannis, Ilie Bolojan (președinte CJ Bihor) şi de Cătălin Drulă, indică sondajul.

La capitolul notorietate, în schimb, preşedintele Klaus Iohannis este primul. El este urmat de Gabriela Firea şi Diana Şoşoacă. Clasamentul notorietăţii este încheiat de George Simion, Cătălin Drulă, ultimul fiind Ilie Bolojan.

grafic încredere personalități politice
Încredere și notorietate personalități publice. SURSA FOTO: News.ro

Remus Ștefureac, directorul general al INSCOP Research, subliniază nivelul înalt de încredere acordat Dianei Șoșoacă. El îl caracterizează drept „peste așteptări”. Ștefureac explică acest fenomen prin existența unor segmente din populație care rezonează la mesaje ultra-radicale. Acestea sunt considerate un indicator al unei stări de nemulțumire profundă în societate.

Klaus Iohannis este politicianul cu cea mai mare notorietate dintre numele testate, 100% dintre respondenţi declarând că au auzit de el. Şeful statului este urmat de Gabriela Firea cu o notorietate de 94.6%, Diana Şoşoacă cu 93.8%, Emil Boc cu 93.7%, Mircea Geoană cu 92.2% şi Marcel Ciolacu cu 92%.

86.5% dintre cei intervievaţi spun că au auzit de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, 83.8% de liderul liberal Nicolae Ciucă şi 81.4% de liderul AUR George Simion. Liderul USR Cătălin Drulă beneficiază de o notorietate de 41.6%, în timp ce Ilie Bolojan de 34.3%.

Încredere personalităţi publice

Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii cu 36.3% încredere multă şi foarte multă. Secretarul General Adjunct al NATO este urmat de Laura Codruţa Kovesi cu 34.3% şi Emil Boc cu 32.4%.

Clasamentul este continuat de Marcel Ciolacu cu un capital de încredere de 25.3%, Diana Şoşoacă cu 22.7%, Gabriela Firea cu 21.4% şi George Simion cu 20.7%. În Nicolae Ciucă au încredere multă şi foarte multă 19.1% dintre cei intervievaţi. Iar în Klaus Iohannis 16.2%.

Ilie Bolojan beneficiază de un capital de încredere de 12.9%, iar Cătălin Drulă de 6.7%.

”Clasamentul încrederii în personalităţi este dominat de deţinătorii celor mai importante poziţii ocupate de cetăţeni români pe plan internaţional, Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO şi Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European. Podiumul este completat de primarul Clujului, Emil Boc.

Datele atrag atenţia prin două elemente: faptul că ocupanţii primelor trei locuri nu sunt actori activi în politica naţională, dar performează în domeniile lor de activitate şi nivelul de încredere în Diana Şoşoacă peste aşteptări, ceea ce arată existenţa unor segmente din populaţie care rezonează la mesaje ultra-radicale, un veritabil turnesol al unei stări de nemulţumire profundă”, a precizat Remus Stefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului.

Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.