Gabriela Firea cere Guvernului revizuirea de urgență: Acest ordin care își bate joc de copii!

Gabriela Firea cere Guvernului revizuirea de urgență: Acest ordin care își bate joc de copii!

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin

Publicat de Iulian Luca la 4 septembrie 2020, 18:45

Primarul general al Capitalei cere Guvernului să rezolve această situație de urgență. Gabriela Firea cere revizuirea ordinului dat de Guvernul Orban, pe care-l consideră o bătaie de joc la adresa copiilor, părinților și a mii de unități de învățământ din întreaga țară.

Mai exact, Gabriela Firea cere Guvernului să revizuiască de urgenţă ordinul conform căruia unităţile private care desfăşoară în aceeaşi clădire activităţi de grădiniţă şi de afterschool trebuie să renunţe la una dintre ele, menţionând că în caz contrar ordinul va fi atacat în contencios administrativ.

„Solicit Guvernului să revizuiască de urgenţă acest ordin care îşi bate joc de copii, de părinţi şi de mii de unităţi de învăţământ din întreaga ţară! În cazul în care Guvernul nu va ţine cont de haosul pe care îl creează în educaţie şi condamnarea părinţilor care au copiii la afterschooluri private, voi vorbi cu toţi colegii mei social-democraţi şi vom ataca ordinul în contencios administrativ”, a scris edilul general pe Facebook.

Gabriela Firea consideră că prin acest ordin, Guvernul dă dovadă de „dispreţ faţă de zeci de mii de familii de români” care au copii de vârstă şcolară.

„Guvernul pune lacătul pe afterschoolurile private şi impune tuturor şcolilor condiţii imposibil de îndeplinit! Cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, Ordinul 1.456 din 25 august 2020 (publicat în MO pe 28 august!) privind normele de igienă din unităţile de învăţământ sabotează sistemul privat de afterschool. Unităţile private care au în aceeaşi clădire activităţi de grădiniţă şi de afterschool trebuie să renunţe la una dintre activităţi. Mii de familii care deja aveau copii înscrişi la afterschool rămân fără nicio opţiune cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar. Cele mai multe dintre aceste familii sunt în Capitală şi în alte mari municipii. Din cele 300-400 de afterschooluri private aflate în această situaţie, circa 250 se află în Bucureşti”, a mai scris Firea.

Aceasta a adăugat că este vorba despre familii de tineri activi, în care ambii părinţi lucrează şi care s-au stabilit în zonele urbane, departe de domiciliul bunicilor, dar şi că măsura reprezintă „o bătaie de joc” pentru toate unităţile de acest tip care „au făcut investiţii şi au încheiat deja contracte cu mii” de părinţi.

„De asemenea, ordinul în cauză obligă toate unităţile de învăţământ din România să ia măsuri imposibil de implementat în cele doar câteva zile rămase până la începerea noului an şcolar”, a precizat ea.

Sursă foto: INQUAM George Călin

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.