Anunț major pentru elevi! Ministerul Educaţiei instituie linii Telverde. Ce informații sunt puse la dispoziție

Anunț major pentru elevi! Ministerul Educaţiei instituie linii Telverde. Ce informații sunt puse la dispoziție
Publicat de Valentina Drăgoi la 4 septembrie 2020, 11:15
Din cuprinsul articolului

Mai sunt doar câteva zile până la începerea noului an școlar, iar pentru a elimina orice fel de incertitudini cu privire la regulile și măsurile care vor fi impuse de la data de 14 septembrie, Ministerul Educaţiei instituie linii Telverde.

Aceste linii sunt destinate informării cu privire la începerea noului an şcolar/universitar.

Astfel, potrivit Ministerul Educației, una dintre linii este destinată elevilor, studenţilor şi profesorilor, iar cea de a doua, reprezentanţilor şcolilor şi administraţiei publice locale care doresc consultanţă în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute de OUG privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020/2021 în contextul riscului de infecţie cu coronavirus SARS-CoV-2

”Ministerul Educaţiei şi Cercetării facilitează accesul rapid la informaţii tuturor celor interesaţi de contextul educativ şi sanitar în care se va desfăşura activitatea didactică în anul şcolar/universitar 2020-2021.

Prima linie Telverde – 0800 67 20 31 – va fi pusă la dispoziţia elevilor, studenţilor şi părinţilor, în vederea obţinerii de informaţii privind reluarea/desfăşurarea procesului instructiv-educativ, în timp ce a doua linie Telverde – 0800 67 20 32 – va fi destinată reprezentanţilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi administraţiei publice locale, cu scopul de a oferi consultanţă în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020 (n.r. – privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020/2021 în contextul riscului de infecţie cu coronavirus SARS-CoV-2)”, anunţă sursa itată.

Ce reglementează noua ordonanță

Totodată, Ministerul Educației mai precizează că această ordonanţă reglementează următoarele aspecte:

1. Modalitatea de acordare de sprijin tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat care vor să aplice pentru achiziţia de tablete, pentru uz şcolar, cu acces la internet, precum şi pentru alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul on-line;

2. Achiziţia de echipamente de protecţie medicală, dezinfectanţi şi containere sanitare mobile, achiziţii decontate prin fonduri europene.

Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcţiona de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.

”Totodată, reamintim că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat recent şi portalul educatiacontinua.edu.ro, mijloc complementar de informare directă pentru actorii din sistemul naţional de învăţământ: elevi, studenţi, părinţi, cadre didactice, precum şi pentru alte categorii de public.

Pe acest site sunt agregate toate documentele emise de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar şi alte documente din acelaşi areal tematic, grupate pe cicluri de învăţământ/arii de interes”, adaugă Ministerul Educaţiei.

Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.