Totuși, nu pare o simplă scăpare. Macron a spus același lucru pentru Les Echo doua zile mai devreme (interviul a fost publicat cu întârziere) și pentru Politico, și anume că ”Europa nu trebuie să fie târâtă în crize care nu sunt ale sale”.

În 2019, președintele spunea că NATO este în „moartea cerebrală”, însă furtuna pe care a stârnit-o atunci este departe de cea care l-a întâmpinat încă de la scara avionului, odată întors acasă.

Aliații săi îl acuză de ruperea solidarității transatlantice și nu fără oarecare temei, pentru că Macron a mai bătut un cui afirmând că Europa ”nu trebuie să urmeze politica americană printr-un reflex de panică”, iar aceste cuvinte au fost publicate exact în momentul în care China înconjura Taiwanul, la fel cum Moscova a invadat Ucraina la câteva zile după ce Macron a părăsit teritoriul Rusiei, ca și cum ar purta ghinion.

După briefing-urile dinaintea vizitei, concluziile jurnaliștilor francezi au fost: Macron vrea să împiedice o apropiere mai mare între Xi Jinping și Putin, Xi Jinping încearcă să producă o falie între UE și SUA. Se pare că a reușit, doar dacă nu cumva în cele 6 ore de discuții între cei doi lideri nu s-au spus lucruri despre care n-am aflat încă nimic.

Franța va rămâne neutră în ceea ce privește Strâmtoarea Taiwan

Președintele francez a mai spus că ”Europa trebuie să-și reducă dependența de Statele Unite”. Poate că este adevărat, dar cu siguranță momentul este prost ales, cu un război în inima Europei.

Emmanuel Macron sugerează Beijingului că Franța ”va rămâne neutră în scenariul unei crize în Strâmtoarea Taiwan”, comentează specialistul Fundației pentru Cercetare strategică (FRS), Antoine Bondaz, pentru Le Figaro.

Aceste câteva cuvinte scăpate cu lejeritate de Macron au provocat un val de proteste în lumea occidentală, unde mulți reamintesc că dacă Statele Unite nu s-ar fi angajat în Europa pentru a apăra Ucraina, Vladimir Putin ar fi câștigat deja războiul și s-ar fi aflat la porțile noastre.

Cuvintele sale au zguduit, de asemenea, cercurile strategice franceze, care amintesc că Franța are multe interese în regiune și că Strâmtoarea Taiwanului este pentru ea o problemă majoră de securitate în Indo-Pacific, pe care nu o va putea ignora când va veni furtuna.

Reacție dură din partea SUA

În Statele Unite, senatorul republican Marco Rubio consideră că, dacă Emmanuel Macron vorbește în numele Europei, Statele Unite ar trebui să ia act, „si să se concentreze pe Taiwan și amenințările chineze și să lase europenii să gestioneze Ucraina!”

Putem cita de asemenea furia neagră a unui editorialist de la Wall Street Journal față de gafa președintelui francez, despre care susține că face jocul lui Donald Trump și deservește interesele Ucrainei. Același resentiment în Europa de Est, unde poziția echidistanțelor dintre China și Statele Unite și a echilibrului dintre poli nu este înțeleasă, susține Le Figaro.

Pentru parlamentarul estonian Marko Mihkelson, Europa ar trebui să fie alături de Statele Unite pentru a echilibra puterea Chinei. În ceea ce-l privește pe disidentul rus Garry Kasparov, el amintește că Europa este în război astăzi tocmai pentru că a încercat să evite să se implice într-o criză, când Vladimir Putin a invadat Ucraina în 2014.

Ucraina și Taiwan sunt două crize în oglindă

China și Rusia vor să deconstruiască ordinea internațională, să divizeze Europa și Statele Unite, să-și invadeze vecinii, să consolideze alianța regimurilor dictatoriale împotriva regimurilor democratice.

În ceea ce privește Beijingul și Moscova, Emmanuel Macron a încercat în zadar aceeași metodă. Înainte de 24 februarie 2022, el a încercat să-l descurajeze pe Vladimir Putin să intervină, apoi a încercat să-l facă să-și dea seama ca greseste și, în cele din urmă, a crezut că ar putea îndepărta China de Rusia. Astăzi, el ar dori să-l ducă pe Xi Jinping pe o „cale a păcii” în Ucraina, deși Beijingul folosește dosarul pentru a încerca să slăbească Statele Unite și să divizeze partenerii transatlantici.

”Emmanuel Macron reproduce cu China lui Xi Jinping eroarea analitică pe care a făcut-o cu Rusia lui Putin”. Când el sugerează că Statele Unite alimentează criza taiwaneză, spunând că Occidentul a alimentat resentimentele Rusiei, permițând NATO să se extindă în est, are o  interpretare greșită a crizelor. Emmanuel Macron dă de înțeles că Statele Unite sunt singurele responsabile pentru tensiuni și nu China, al cărei obiectiv este de a prelua controlul asupra Taiwanului, de a schimba status quo-ul. Este o eroare totală de analiză”, spune judecătorul Antoine Bondaz.

La Paris, el pretinde să apere mai presus de toate autonomia strategică europeană și independența continentului.

”În privința Taiwanului, nimeni nu ne poate învinovăți pentru ambiguitate. De la relațiile de apărare până la strategia indo-pacifică, suntem clari cu privire la principiile noastre față de China și drepturile omului. Dar nu vom alimenta o escaladare contraproductivă accelerată pentru toți”, justifică o sursă la Élysée pentru același jurnal.

”Dar, în timp ce dialogul nu a funcționat cu Beijingul și Moscova, transformarea crizelor în războaie face din ce în ce mai dificilă poziția de neutralitate sau echidistanță. Așa s-a întâmplat din 24 februarie  cu Rusia. Va fi în curând, dacă vom lua amenințările Beijingului la adresa Taiwanului, cu China, la valoarea nominală.

În ceea ce privește poziția franceză de a refuza să intre într-o logică bloc împotriva blocului, este contestată de tabăra regimurilor autoritare, care forțează organizarea lumii în fronturi.

Președintele francez nu a reușit să-l facă pe Xi Jinping să se miște cu un centimetru față de Ucraina. Cu toate acestea, remarcile sale vor lăsa urme cu partenerii noștri din Europa și Indo-Pacific”, avertizează Antoine Bondaz.

Reamintesc doar că înaintea crizei ucrainene, la primul summit NATO la care a participat Joe Biden, proaspăt ales președinte al SUA, Macron a reușit să introducă în declarația finală un aliniat referitor la independența strategică a UE, la gestionarea crizelor din imediata vecinătate și controlul armelor de pe teritoriul său. Realitatea l-a contrazis însă, și oricât de populară ar fi această ”independența europeană” de la Charles de Gaulles încoace în Franța, momentul pentru a o evoca a fost foarte prost ales.