O investiție ”cu cap”

În special tinerii sunt cei care înțeleg mai bine unele aspecte, și de aceea nu privesc cu reticență la ideea de a încheia o astfel de poliță. Cei mai în vârstă sunt ceva mai greu de convins, pentru că li se pare un risc prea mare, și în plus, nici suma pe care trebuie să o achite nu li se pare justificată. 

Total greșit, pentru că o poliță de asigurare de viață este mai mult decât niște bani pe care îl plătești lunar. Este vorba în primul rând de protecție, a ta și a celor dragi ție, dar și faptul că este de fapt o investiție. Și, ținând cont de vremurile în care trăim, chiar este nevoie să iei o astfel de decizie. Nu-ți mai face griji inutile, pentru că noi furnizam clientilor nostri solutii financiare de prima clasa, iar din rândurile următoare vei înțelege mult mai multe aspecte.

Avantaje pe care ți le oferă o asigurare de viață

Există mai multe avantaje pe care încheierea unei astfel de polițe de asigurare ți le aduce. Și, cel mai important este că nu doar tu poți beneficia de pe urma ei, ci și cei dragi ție. Dar, să detaliem puțin, pentru a înțelege cum stau lucrurile.

Ajutor în cazul unor probleme medicale neprevăzute

Rolul principal al unei asigurări de viață este, evident, cel de protecție. Dar, să nu uităm și de posibilitatea de economisi sau investi. Pentru a avea parte de un confort financiar important, se pot adăuga multe clauze. Se spune că nimeni nu știe ce îi poate aduce ziua de mâine, și cam așa stau lucrurile. Din păcate, situații neprevăzute pot apărea oricând, așa că este bine să fii pregătit. Pentru a avea parte de servicii medicale de bună calitate, dar nici să nu stai cu inima la gât gândindu-te la costurile de spitalizare sau tratament, o asigurare de viață este esențială. 

O mână de ajutor întinsă la nevoie

Deja până la această vârstă ai ajuns să te cunoști destul de bine, știi care este stilul de viață, care sunt pasiunile și lucrurile care te fac să te simți împlinit. O poliță de asigurare de viață este cea care îți oferă un sprijin pentru a realiza toate acestea, și știi că te poți baza pe ea în multe situații. 

Investiții fără griji

Pentru majoritatea dintre noi o asigurare de viață este cea care se referă în special la achitarea costurilor unor tratamente scumpe și cam atât. De fapt, lucrurile sunt mult mai complexe, pentru că are o mare legătură și cu investițiile pe care le faci. Discută cu broker-ul tău de asigurări despre aceste aspecte, și vei vedea cum o lume fascinantă ți se deschide în fața ochilor. Poți opta pentru mai multe programe de investiții, în funcție de cât de mult ești dispus să riști. Va trebui să optezi pentru moneda în care alegi să investești, leul autohton sau euro, iar la încheierea contracrului ai parte de o sumă bunicică pentru a-ți realiza dorința de a avea propria afacere, de exemplu. De asemenea, cei dragi ție au parte de sprijinul financiar de care au nevoie în cazul unui eveniment nefericit și neprevăzut.  

Protecție financiară pentru cei dragi

Indiferent care este tipul de poliță de asigurare pentru care ai optat, ai mulțumirea că în situațiile neprevăzute membrii familiei tale au parte de un sprijin financiar consistent. 

Nu ești pesimit, ci realist

Ca să facem și o glumă, a încheia o poliță de asigurare de viață nu înseamnă că ești o persoană pesimistă, care pune mereu răul în față. De fapt, este o dovadă că ești foarte chibzuit, echilibrat, cerebral, și mai ales responsabil în ceea ce te privește pe tine și cei dragi. 

Alege cu atenție compania de asigurări cu care să colaborezi

Companiile de asigurări sunt destul de numeroase în țara noastră, ceea ce îți face destul de dificilă alegerea uneia dintre ele cu care să colaborezi. Fiecare dintre ele are anumite prețuri și beneficii, în afară de serviciile standard, așa că nu este o idee chiar rea să ceri de la acestea câte o ofertă, pentru a te decide mai ușor. 

Beneficii posibile ale unei asigurări de viață

În afară de beneficiul principal, pe care toată lumea îl cunoaște, mai există și altele care pot fi incluse în cadrul acestei polițe de asigurări. Printre acestea se află și serviciile de consiliere pe întreaga furată a contractului, economisirea separată a unor bani pe care ulterior să le utilizezi pentru a achiziționa o locuință, un autotuturism sau a plăti studiile copiilor la anumite instituții de învățământ. 

Există chiar și unele beneficii mai puțin obișnuite, care se referă și la îngrijirea celor mici în cazul în care părintele este spitalizat sau se îmbolnăvește, transportul medical de urgență, ba chiar și servicii de curățenie. 

Indiferent care este motivul pentru care optezi să închei o astfel de poliță de asigure, ceea ce este cert este faptul că reprezintă o adevărată investiție pentru viitorul tău și al familiei tale.