Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) cere demisia ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, acuzându-l pe acesta dar şi pe premierul Emil Boc că au omis intenţionat, la bilanţul ANAF, să vorbească despre problemele reale, aruncând vina asupra funcţionarilor publici.

SNFP, reprezentând comisarii Gărzii Financiare şi funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), critică poziţia ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu şi a premierului Emil Boc, de la bilanţul ANAF pe anul 2009, precizând că aceştia au evitat intenţionat să vorbească despre lipsurile reale din sistem.

„Probleme precum lipsa sistemului informatic unic integrat al contribuabililor, a personalului specializat în combaterea fenomenului evazionist, a finanţării pregătirii profesionale continue a funcţionarilor, şi lipsa protecţiei juridice a funcţionarilor ce desfăşoară activităţi specifice, care să asigure obiectivitatea aplicării legii, toate instrumente de luptă împotriva evaziunii fiscale şi de impunere a disciplinei economico-financiare, au fost omise de către mai marii administraţiei, intenţionat, pentru a-şi crea capital de imagine şi pentru a arunca pe umerii funcţionarilor publici neputinţa guvernanţilor”, se arată în comunicatul SNFP remis, joi, Mediafax.

„Nu puteţi respecta legea, plecaţi acasă şi vin alţii”

Sindicaliştii critică şi decizia Executivului de a politiza instituţiile de control, inclusic Garda Financiară şi ANAF, considerând că este „un gest politic iresponsabil” care subordonează interesul public interesului de partid, iar această măsură a avut o influenţă negativă asupra aplicării legii în combaterea evaziunii fiscale.

SNFP dă o replică şi afirmaţiei „Nu puteţi respecta legea, plecaţi acasă şi vin alţii”, rostite la bilanţul ANAF, transmiţând reprezentanţilor Executivului să plece ei şi să vină alţii, dacă nu pot finanţa instituţiile publice de control şi dacă nu pot apăra funcţionarii, care, „cu mijloace empirice, luptă împotriva unui fenomen atât de amplu punându-şi în pericol atât persoana cât şi familia”.

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, s-a declarat nemulţumit de lupta împotriva evaziunii fiscale, criticând inspectorii ANAF, cărora le cere acţiuni foarte dure pentru a rezolva această problemă „majoră” a României.

„Evaziunea fiscală constituie o problemă majoră a României şi nu pot să mulţumesc nimănui (…) Cea mai bună lege, cele mai bune norme sunt absolut caduce. Dacă dumneavoastră nu vă faceţi treaba, şi mesajul meu este să vă faceţi treaba (…) Vreau să fiţi foarte activi, să ieşiţi din birouri, să-i lăsaţi în pace pe contribuabilii care plătesc şi să vă ocupaţi de evaziune. Ieşiţi din birouri şi aflaţi ce se întâmplă în judeţele şi oraşele dummneavoastră. Nu e bine ce se întâmplă, avem nevoie de o acţiune foarte dură, foarte solidă”, a spus Vlădescu, marţi, la prezentarea raportului anual al ANAF.

„Singurul vostru stăpân trebuie să fie legea”

El a ţinut să mulţumească contribuabilior care şi-au plătit obligaţiile şi primului ministru, Emil Boc, prezent la eveniment, pentru susţinerea sa, dar a afirmat că nu-şi poate mulţumi lui personal, preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, şi angajaţilor ANAF până când nu vede măsuri de limitare a evaziunii.

Premierul Emil Boc i-a asigurat pe inspectorii ANAF că nu vor suferi „prejudicii” dacă vor aplica firmelor verificate un tratament egal, indiferent de eventuale presiuni în favoarea acestora, şi i-a atenţionat că singurul lor stăpân trebuie să fie legea, „chiar dacă acasă poate soţia este stăpânul”.

„Singurul vostru stăpân trebuie să fie legea. Nu aveţi un alt stăpân mai important din punct de vedere profesional – poate acasă este soţia – decât legea, fraţilor. Nu avem în România imunitate fiscală şi nu este vreme să lucrăm cu mănuşi, cu măsuri de catifea. Nu puteţi respecta legea, plecaţi acasă şi vin alţii”, a spus Boc inspectorilor fiscali, în discursul susţinut marţi, cu ocazia prezentării raportului de activitate pe 2009 al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

El a cerut conducerii şi inspectorilor ANAF să încurajeze oamenii de afaceri care îşi achită impozitele prin sancţionarea celor care lucrează ilegal, astfel încât să fie evitată scăderea încrederii în sistem.

SURSA: Mediafax