Riscul plasamentelor financiare se explică atât prin variaţia elementelor specifice emitentului şi domeniului în care acesta îşi desfăşoară activitatea, cât şi prin variabilitatea principalilor indicatori macroeconomici.
Ţinând cont de faptul că plasamentele se realizează prin intermediul brokerilor, investitorii sunt expuşi şi la riscul uman generat de lipsa de profesionalism şi probitate a intermediarilor, fie în calitate de simplu mandatar, fie de participant la luarea deciziei de investire. Riscul uman s-a manifestat şi pe piaţa românească prin scandalul legat de WBS Holding, care a întinat imaginea brokerilor. Există cazuri faimoase în care investiţiile financiare au fost afectate de riscul uman şi transformate în escrocherii. Este cazul fostului trader al Société Générale, Jerome Kerviel, care a efectuat tranzacţii neautorizate, sau cel al lui Corzine, fost şef la Goldman Sachs, care a falimentat compania MF Global folosindu-se, fără autorizare, de banii clienţilor. Poate cel mai cunoscut caz este al lui Madoff, care a fost şi CEO al bursei NASDAQ, şi care, profitând de renumele pe care şi l-a creat în timp, a delapidat banii clienţilor.
Cazul WBS prezintă asemănări cu cele menţionate. Cazurile de mai sus, mai ales cel petrecut pe piaţa de capital autohtonă, semnalează câteva chestiuni majore pentru cei care utilizează piaţa de capital şi relaţia lor cu brokerii. În primul rând, investitorii trebuie să-şi pună problema dacă brokerii la care apelează sunt sau nu autorizaţi pentru efectuarea unor astfel de operaţiuni. Autoritatea de supraveghere ar trebui să monitorizeze orice activitate desfăşurată pe teritoriul României, inclusiv activităţile efectuate de case de brokeraj care sunt înregistrate în alte jurisdicţii (prin implicaţii, cazul WBS este elocvent).
Un alt aspect pe care investitorii trebuie să-l aibă în vedere este probitatea intermediarilor şi nerespectarea instrucţiunilor primite din partea lor. Imaginea şi încrederea intermediarilor au fost afectate atunci când brokerul respectiv (WBS) nu a respectat mandatul dat de investitori şi a efectuat plasamente peste limita de risc asumată de clienţi, fără să discrimineze, se pare, între aceştia în raport cu înţelegerile avute. Trebuie subliniat că, în situaţii de fraudă, priceperea economică a unor clienţi nu le este de ajutor acestora. Să nu uităm că, în cazul Madoff, bănci de primă mărime din Spania, Marea Britanie sau Italia au pierdut miliarde, deşi aveau cele mai renumite departamente de specialişti. În plus, în cazul Kerviel, nici măcar controlul in-house nu a fost suficient de bun pentru prevenirea fraudelor.
Teoria financiară oferă investitorilor o seamă de instrumente moderne de gestionare a riscurilor. În schimb, frauda nu ţine cont de tehnicile ştiinţifice de gestionare a riscurilor, iar riscul uman este greu de evaluat şi evitat atunci când brokeri cu notorietate nu respectă convenţiile încheiate cu clienţii.

DAN ARMEANU,prof. univ. dr. ASE

Te-ar putea interesa și: