Fostul şef al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurenţiu Baranga, acuzat că şi-a falsificat diploma de Bacalaureat, şi-a recunoscut faptele şi le-a declarat anchetatorilor că a avut „un moment de scăpare în viaţa sa”, când a luat o decizie „neinspirată”.

La sfârşitul săptămânii trecute, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea procurorilor de la Parchetul General de arestare preventivă a lui Laurenţiu Baranga şi a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile în dosarul în care este acuzat de înşelăciune.

Magistratul care a luat această decizie a apreciat faptul că Baranga „a avut o atitudine procesuală sinceră, a recunoscut şi regretat în faţa organelor judiciare comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, declaraţiile acestuia coroborându-se cu
celelalte probe administrate în cauză”.

Laurenţiu Baranga nu a dorit să fie audiat în instanţă, însă în motivarea deciziei, judecătorul a inserat un scurt fragment din declaraţia dată de fostul şef de la Combaterea Spălării Banilor în faţa procurorilor.

„Cu privire la acuzaţiile aduse, declar faptul că a existat un moment în viaţa mea, când am avut un moment de scăpare, luând o decizie neinspirată, constând în aceea că, prin intermediul unei persoane, al cărei nume nu mi-l amintesc, am reuşit să obţin o diplomă de Bacalaureat din care să rezulte că am urmat cursurile liceale şi am obţinut diploma de Bacalaureat. Menţionez că acea persoană m-a asigurat de faptul că obţinerea diplomei de Bacalaureat va fi legală, întrucât urmasem cursurile liceale de 2 ani şi o şcoală profesională. Nu am urmat cursuri liceale de 4 ani la liceul (…), aşa cum reiese din diploma aflată la dosarul cauzei. Nu am dorit să induc în eroare instituţiile de învăţământ cu care am avut relaţii contractuale, deoarece celelalte diplome dobândite ulterior sunt obţinute pe merit. De asemenea, sunt de acord să fac toate demersurile necesare pentru a acoperi prejudiciul cauzat în cauză”, le-a spus Baranga procurorilor.

Judecătorul a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă

Magistratul a considerat că o astfel de măsură este prea severă în acest caz.

„Constatăm că inculpatul a avut o conduită procesuală sinceră, a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina, cel puţin sub aspectul elementelor esenţiale ale situaţiei de fapt reţinute prin referat, şi-a exprimat regretul faţă de prejudiciul de imagine adus instituţiilor angajatoare, şi-a manifestat intenţia de a face toate demersurile necesare pentru a acoperi prejudiciul produs în cauză, iar din actele dosarului nu rezultă niciun indiciu că inculpatul ar exercita presiuni asupra persoanelor vătămate sau ar încerca să realizeze o înţelegere frauduloasă cu acestea şi nici că ar urmări să se sustragă de la urmărirea penală”, spune magistratul.

De asemenea, judecătorul afirmă că Laurenţiu Baranga şi-a înaintat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor cu câteva zile înainte de a fi pus sub acuzare, „aspect de natură a contura atitudinea de regret a inculpatului, de protejare a imaginii instituţiilor angajatoare şi de colaborare cu organele judiciare”.

Laurenţiu Baranga a fost numit la începutul lunii septembrie la conducerea Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, el demisionând pe 8 octombrie din această funcţie.

Potrivit CV-ului postat pe internet, Baranga şi-a luat diploma de Bacalaureat în anul 1999, la vârsta de 32 de ani, fiind absolvent al Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonid” din Bucureşti, apoi la vârsta de 41 de ani a absolvit Facultatea de Management – Universitatea Ecologică Bucureşti, iar la vârsta de 44 de ani devine doctor în management la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Baranga a mai trecut în CV că a urmat cursurile mai multor instituţii de învăţământ, obţinând numeroase titluri şi diplome: mediator, evaluator de competenţe profesionale, studii postuniversitare la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, cursant la Colegiul Naţional de Apărare, membru în ARACIS, asistent universitar doctorand şi lector universitar la Universitatea ‘Titu Maiorescu’ – Facultatea de Ştiinţe Economice, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie – Alexandria.

De asemenea, Baranga susţine că, din anul 2009 până în septembrie 2020, a fost pe rând consilier, adjunct şef de serviciu şi director adjunct la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Pe de altă parte, Oficiul a transmis că Baranga nu a îndeplinit „niciodată şi sub nicio formă” calitatea de adjunct al conducătorului ORNISS, iar contractul său individual de muncă a fost suspendat în 2016.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea