Laurenţiu Barangă, cercetat penal pentru înşelăciune, nu a avut nicio relaţie instituţională în ultimii patru ani cu ORNISS, iar în perioada în care a fost angajat al instituţiei nu a avut nicio atribuţie pe linia autorizării accesului la informaţii clasificate, precizează Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

„Reiterăm faptul că, în ultimii 4 ani, domnul Barangă Laurenţiu nu a avut nicio relaţie instituţională cu ORNISS, iar în perioada în care a fost angajat al instituţiei nu a avut nicio atribuţie pe linia autorizării accesului la informaţii clasificate.

Al doilea comunicat al ORNISS

Singura semnătură autorizată în privinţa deciziei privind eliberarea autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate este a directorului general al ORNISS, prof. univ. dr. Marius Petrescu, sau a persoanei împuternicite în această privinţă”, anunţă ORNISS, într-un comunicat publicat miercuri.

ORNISS precizează că a formulat plângere penală împotriva lui Barangă pentru înşelăciune, s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului şi colaborează cu organele de cercetare penală pentru lămurirea tuturor aspectelor relevante referitoare la activitatea persoanei în cauză.

Este al doilea comunicat al ORNISS pe această temă. În primul, ORNISS susţine că Barangă nu a îndeplinit „niciodată şi sub nicio formă” calitatea de adjunct al conducătorului Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, iar contractul său individual de muncă a fost suspendat în perioada 01.10.2016 – 30.09.2019, iar începând cu data de 01.10.2019, contractul a încetat.

Cercetat în arest la domiciliu

Precizările ORNISS vin după ce Laurenţiu Barangă a trecut în CV faptul că, din anul 2009 până în 2020, a ocupat pe rând funcţiile de consilier/adjunct şef serviciu/director adjunct al ORNISS, având următoarele responsabilităţi: „Managementul informaţiilor, elaborarea şi implementarea de standarde naţionale de securitate, elaborarea de sinteze şi strategii privind evoluţia şi dezvoltarea Sistemului Naţional de Protecţie a Informaţiilor Clasificate, verificarea implementării standardelor şi a măsurilor de securitate destinate protecţiei informaţiilor clasificate, activităţi de management al proiectelor”.

Laurenţiu Barangă este cercetat, în arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

El este acuzat de procurorii Parchetului General că şi-a falsificat diploma de Bacalaureat.

Diploma de Bacalaureat, la vârsta de 32 de ani

El a fost numit la începutul lunii septembrie la conducerea Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, demisionând săptămâna trecută din această funcţie.

În CV-ul postat pe internet, Barangă a menţionat că şi-a luat diploma de Bacalaureat în anul 1999, la vârsta de 32 de ani, fiind absolvent al Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonid” din Bucureşti, apoi la vârsta de 41 de ani a absolvit Facultatea de Management – Universitatea Ecologică Bucureşti, iar la vârsta de 44 de ani devine doctor în management la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Barangă mai susţine că a urmat cursurile mai multor instituţii de învăţământ, obţinând numeroase titluri şi diplome: mediator, evaluator de competenţe profesionale, studii postuniversitare la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, cursant la Colegiul Naţional de Apărare, membru în ARACIS, asistent universitar doctorand şi lector universitar la Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Ştiinţe Economice, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie – Alexandria.