Fostul şef al ANI Horia Georgescu rămâne în arest
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis vineri ca fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) Horia Georgescu să fie judecat în continuare în stare de arest preventiv, în dosarul ANRP.
În arest preventiv rămân şi alţi inculpaţi din dosar: Mihnea-Remus Iuoraş, deputatul Theodor Nicolescu, Ingrid Popa-Mocanu, Gheorghe Vişoiu, Florin Hanu şi Cătălin Canagiu.
Instanţa le-a respins acestora contestaţiile faţă de decizia instanţei din 8 mai, prin care s-a hotărât menţinerea lor în arest.
Horia Georgescu se află în arest preventiv din 18 martie, el fiind trimis în judecată pe 9 aprilie de DNA, pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP.
Prejudiciul în dosar este de peste 84,5 milioane euro. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



