Ford va întrerupe câteva zile producţia la secţia de vehicule şi în lunile martie si aprilie
Ford România va întrerupe activitatea, pentru câteva zile, la secţia de operaţiuni vehicule, unde se produce autoturismul B-MAX, şi în lunile martie şi aprilie, ca urmare a cererii în continuare scăzute de pe piaţa europeană.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ford România, Ana Maria Timiş, în luna martie, la această secţie, activitatea va fi oprită timp de cinci zile, iar în luna aprilie nu se va lucra timp de trei zile. În ceea ce priveşte secţia de producţie de motoare, unde se realizează motorul EcoBoost, conducerea Ford nu anticipează în acest moment zile fără producţie pentru perioada următoare.
'Ford România continuă să îşi ajusteze volumul de producţie în funcţie de cererea de pe piaţă şi va opri activitatea în secţia de operaţiuni vehicule timp de cinci zile în luna martie, respectiv trei zile în luna aprilie. În ceea ce priveşte secţia de producţie motoare, nu anticipăm zile fără producţie în perioada următoare', a declarat Ana Maria Timiş.
Fabrica Ford din Craiova a început din septembrie 2013 ca în fiecare lună să întrerupă temporar, pentru câteva zile, producţia de autoturisme B-Max, şi uneori şi pe cea de motoare, ca urmare a cererii scăzute de pe piaţa europeană. În această perioadă fără activitate, angajaţii sunt trimişi în şomaj tehnic, iar pe perioada şomajului tehnic primesc, conform contractului colectiv de muncă, 80% din salariu.
Reprezentanţii companiei susţin că flexibilitatea sistemului de producţie din fabrică le permite să reacţioneze în timp util la cererile pieţei, inclusiv prin majorări de producţie. 'Datorită flexibilităţii sistemelor noastre, putem reacţiona în timp util la cererile din piaţă, inclusiv prin majorări de producţie', a declarat purtătorul de cuvânt al companiei.
Potrivit informaţiilor apărute în urmă cu două zile în cotidianul Bild, producţia firmei de automobile Ford pentru marca Fiesta ar putea fi mutată parţial în România, întrucât fabrica din oraşul german Köln ar urma să fie nevoită să economisească drastic, după ce filialele europene ale companiei au înregistrat pierderi de 1,2 miliarde de euro în 2013. Cotidianul citat a mai anunţat că un nou model de afaceri ar presupune mutarea unei părţi a acestei producţii la fabrica Ford din Craiova.
Mutarea producţiei în România ar fi motivată în principal de costuri, arată Bild. Spre deosebire de Köln, cheltuielile pentru salarii şi consumul de energie sunt semnificativ mai mici. Chiar şefii de la Ford susţin că 'în Köln, cei care muncesc în tura de noapte, câştigă cu 500 de euro net mai mult decât colegii din turele de dimineaţă sau seară. Este vorba de 1.000 de posturi din tura de noapte – în vremuri de criză, aici este potenţialul de economisire'.
Bild mai aminteşte că, din cauza crizei vânzărilor, gigantul automobilistic care are 80 de fabrici în toată lumea, cu 165.000 de angajaţi, are de gând să reducă numai în Europa 6.000 de posturi din totalul de 47.000.
Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost pe benzină, de 1,0 litri în trei cilindri cu caracteristicile turbo şi injecţie directă care a câştigat titlul de Motorul Internaţional al anului 2012. În 2013, Ford a lansat la Craiova şi producţia celui de-al doilea motor Ecoboost (pe benzină) de 1,5 litri, care a şi intrat în producţia de serie. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





