Lansarea din aprilie 1964 a fost o surpriză chiar și pentru angajații Ford. Deși conceptul aflat la baza modelului fusese prezentat încă din 1962, succesul a fost imediat și neașteptat. Datele producătorului american arată că evenimentul din 1964 a fost lansarea cu cel mai mare succes a Ford după cea a legendarului Model A. Iar efectele pe piața americană au fost și ele o confirmare a reușitei, într-o perioadă foarte scurtă apărând rivali precum Chevrolet Camaro, Plymouth Barracuda sau Pontiac Firebird. După 54 de ani, aventura Mustang continuă să fie una captivantă, mai ales că în urmă cu doar câtvea zile, pe 8 august, a ieșit de pe linia de asamblare a uzinei Flat Rock din Michigan exemplarul cu numărul 10 milioane.

 

Sosit mai întâi în Europa prin efortul unor pasionați, Mustang a intrat în cataloagele Ford destinate „bătrânului continent” abia în 2015, de atunci fiind vândute aici peste 38.000 de exemplare. Printre acestea se află și peste 300 care au ajuns în România, doar în 2017 fiind înregistrate circa 90 de unități, iar în primele șase luni din 2018 alte 15.

Mai european

Pare sosit direct de pe platourile de filmare de la Hollywwod. Nu se teme să dea ochii cu publicul, dovadă fiind culoarea „Orange Fury” care atrage privirile ca un magnet. De la portiere în sus, capota retractabilă din material textil negru creează un contrast izbitor. Partea frontală puternică, cu linii agresive și blocuri optice cu tehnologie LED este dominată de grila neagră a radiatorului pe care strălucește emblema inconfundabilă a modelului. O siglă aparte – calul aflat în alergare – care o înlocuiește pe cea a mărcii Ford tocmai pentru că brandul Mustang este chiar mai puternic decât cel al marelui grup american. În ciuda dimensiunilor exterioare impresionante – 4.784 x 2.080 x 1.394 mm – și a celor patru scaune din habitaclu e greu să „îndeși” în mașină mai mult de două persoane. Chiar dacă înălțimea celor așezați pe locurile din față este mai mică de 1,80 m, spațiul rămas pentru picioarele pasagerilor din spate este insuficient. Acest detaliu este aferent majorității cabrioletelor, așa că Mustang nu surprinde.

 

În interior, scaunele bine profilate și bordul tipic american din care coboară o consolă centrală generoasă pe care strălucesc comutatoare destinate atât sistemului multimedia cât și setărilor mașinii îți dau senzația de vehicul premium necesară justificării prețului de aproape 50.000 de euro. La asta contribuie, fără tăgadă, și volanul atât de încărcat cu butoane încât îți trebuie ore bune pentru a înțelege exact ce face fiecare și unde este afișat rezultatul oricărei apăsări.

În schimb, ridicarea capotei îți dezvăluie pe deplin motivul pentru care Ford susține că aceasta este o versiune europeană, diferită de cea comercializată în Statele Unite. Deși este disponibil la noi și în configurația cu motor V8 de 5.0 litri, Mustangul care face obiectul testului Capital este dotat cu propulsorul EcoBoost de 2.3 litri care dezvoltă 290 CP. În trafic, mai ales atunci când parcurgi drumuri liniștite de munte, pline de viraje, sunetul acestui motor este complet diferit de cel al mult-lăudatului V8. În schimb, grație dimensiunilor mai mici și greutății reduse a agregatului de sub capota extrem de lungă, comportamentul rutier este îmbunătățit sesizabil. Masele sunt mult mai bine repartizate pe punți și, în consecință, Ford Mustang Convertible virează aproape perfect, fără excesele tipic americane. Noua cutie de viteze automată cu zece trepte este însă adevăratul punct forte al mașinii. În funcție de stilul ales prin acționarea comutatorului de pe consola centrală, Mustang accelerează liniștit și fără a provoca atacuri de panică partenerilor de trafic sau scoate un muget surd și îți lipește spatele de spătarul scaunului. Combinația EcoBoost – cutie automată cu zece trepte își arată avantajele și atunci când privești consumul de carburant. În oraș vehiculul afișează în continuare un dezarmant 15 l / 100 km, însă odată ce se întinde la drum și nu este selectat, de exemplu, modul „Drag Strip” noul Mustang Convetible devine mai „uman”, indicatorul arătând doar 7,5 l / 100 km.

 

Simplitate

Chiar dacă volanul mașinii îți dă impresia că deplasarea la bordul noului Ford Mustang este o adevărată încercare, odată ce te obișnuiești cu tehnologia, lucrurile devin mult mai simple. Complicațiile apar atunci când descoperi „scăpările” inginerilor și designerilor Ford. În cazul variantei Convertible, deschiderea plafonului textil, deși este, teoretic, automată, necesită mai întâi rotirea manuală a unui levier amplasat desupra oglinzii centrale. Apoi, după decapotare, în parțile laterale ale mașinii rămân două spații goale prin care poți vedea complexitatea mecanismul de pliere. Dacă vrei să le ascunzi trebuie să cauți în portbagaj și să aplici două capace din plastic. Și paravântul – atât de obișnuit pentru un cabriolet – pare să fi rămas o necunoscută pentru Ford. Fără acest accesoriu care se amplasează (manual sau automat în funcție de marcă sau model) în spatele scaunelor atunci când plafonul este pliat, curenții de aer care ajung la șofer sunt deranjanți. Dacă până la circa 40 km/h acest sistem nu pare imperios necesar, depășirea acestui prag dezlănțuie un adevărat uragan în habitaclu.

În ciuda acestor mici detalii perfectibile, Ford Mustang Convertible îți oferă trăiri pe care cu greu le poți descoperi în alte vehicule. Prețurile cu TVA pentru un astfel de vehicul încep de la 42.800 euro și pot urca până la peste 50.000 de euro. Versiunea Coupe este ceva mai accesibilă, între 38.800 euro și 46.800 euro.

Caracteristici tehnice Ford Mustang Convertible

Motor                                         2.3 T

Capacitate cilindrică              2.261 cmc

Putere                                        290 CP

Combustibil                              benzină

 

Viteza maximă                        233 km/h

Accelerație 0-100 km/h       5.7 sec.

Consum mediu                       9.5 l/100 km

Emisii CO2                                 211 g/km

Preț                                             44.800

 

(Articol publicat în ediţia de luni, 3 septembrie 2018, a revistei Capital. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)


Te-ar putea interesa și: