FMI cere Spaniei să ia măsuri suplimentare de consolidare fiscală
Spania va fi nevoită să ia măsuri suplimentare de consolidare fiscală pentru a se putea încadra în țintele de deficit bugetar, întrucât există riscul ca unele regiuni să nu își atingă obiectivele fiscale, consideră oficiali ai Fondului Monetar Internațional (FMI).
Potrivit reprezentanților FMI, citați de ElMundo, realizarea obiectivelor de către Spania va fi dificilă iar "riscul ridicat", deşi modul ales pentru a atinge ținta deficitului este cel adecvat.
FMI sugereză adoptarea unor măsuri suplimentare pentru a reduce mai mult cheltuielile curente şi reaminteşte că fondul de salarii este în continuare mai mare decât media din zona euro pentru funcţionarii publici datorită creşterilor salariale din trecut.
De asemenea, instituţia salută redresarea treptată și modestă a economiei spaniole însă aceasta este considerată insuficientă pentru a reduce "inacceptabila" rată a şomajului ce atinge 21%.
Este subliniată şi necesitatea de a reforma sistemul financiar consolidat de completarea reformelor de pe piaţa forţei de muncă pentru a se reduce substanţial şomajul şi pentru îmbunătăţirea competivităţii dar pentru ca această strategie să funcţioneze este nevoie de un amplu sprijin politic şi social.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





