Fitch Ratings confirmă ratingul Nuclearelectrica la BBB-, cu perspectivă negativă

Fitch Ratings confirmă ratingul Nuclearelectrica la BBB-, cu perspectivă negativă

SURSA FOTO: Dreamstime-Fitch

Publicat de Alexandra Iana la 18 decembrie 2025, 22:12

Agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul pe termen lung al Nuclearelectrica la nivelul BBB-, cu perspectivă negativă, menţinerea evaluării fiind susţinută de poziţia solidă a companiei pe piaţa energiei nucleare şi de aşteptările privind sprijinul statului român, în contextul unui amplu program de investiţii.

Fitch Ratings confirmă ratingul Nuclearelectrica la BBB-, cu perspectivă negativă

Agenţia internaţională de rating Fitch Ratings a reconfirmat ratingul IDR (Long-Term Issuer Default Rating) al S.N. Nuclearelectrica S.A. la nivelul BBB-, menţinând totodată perspectiva negativă, potrivit unui comunicat transmis joi pieţei de capital şi publicat pe site-ul Bursa de Valori București.

„Confirmarea reflectă profilul de credit independent (SCP) neschimbat al companiei, de „bb+”, şi creşterea cu un nivel a SCP pentru a reflecta aşteptările puternice privind sprijinul din partea statului român (BBB-/Negativ). Perspectiva negativă reflectă ratingul suveran”, se arată în comunicatul companiei.

Potrivit Nuclearelectrica, evaluarea Fitch are la bază soliditatea activelor de producţie şi poziţia competitivă pe piaţa energiei, dar şi amploarea programului investiţional aflat în derulare, cu accent pe Retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă.

Factorii care susţin ratingul companiei

În analiza agenţiei, principalii factori de rating ai Nuclearelectrica sunt aliniaţi nivelului BBB- şi includ:

-poziţia de piaţă dominantă, compania fiind unicul producător de energie nucleară din România, care -asigură aproximativ 20% din consumul naţional de electricitate;
-istoricul operaţional solid, cu performanţe constante ale unităţilor nucleare;
-planul extins de investiţii (capex), care acoperă proiecte strategice majore;
-implicarea în proiecte pe termen mediu şi lung, precum Unităţile 3 şi 4, Retehnologizarea Unităţii 1 şi -dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR);
sprijinul statului român, considerat un factor important de reducere a riscurilor.

Performanţa centralei de la Cernavodă

Sucursala Centrala Nucleară Cernavodă operează în prezent două unităţi nucleare de tip CANDU, recunoscute de Fitch drept unele dintre cele mai performante din rândul celor peste 400 de centrale nucleare aflate în funcţiune la nivel global. Pe lângă acestea, compania deţine şi o fabrică de combustibil nuclear şi se află în proces de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului, prin achiziţia unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, destinată susţinerii proiectelor investiţionale viitoare.

Structura acţionariatului şi domeniile de activitate

Nuclearelectrica are ca obiect principal de activitate producerea de energie electrică şi termică, precum şi fabricarea combustibilului nuclear. Compania funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din capitalul social, în timp ce restul de 17,50% aparţine investitorilor privaţi, după listarea societăţii la bursă în anul 2013.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.