Odată cu abrogarea Legii 130/1999, începând din acest an, au fost eliminate comisioanele ITM. Acestea erau de 0,75% din fondul lunar de salarii în cazul în care ITM păstra şi completa carnetele de muncă şi de 0,25% în cazul în care angajatorii păstrau şi completau carnetele, iar ITM doar făcea verificările.
Având în vedere că principalul scop al abrogării Legii 130/1999 a fost eliminarea reglementărilor privind carnetul de muncă, detaliile referitoare la comisionul ITM au rămas nelămurite. Prin urmare, Ministerul Muncii a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă care stabileşte că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va prelua atribuţiile de recuperare a debitelor restante provenite din aceste comisioane. În proiect, se arată că angajatorii datorează comisionul numai până la data de 31 decembrie 2011 şi că ANAF va prelua recuperarea debitelor înregistrate până la această dată.

Între cele două instituţii urmează să fie semnat un protocol pentru predarea/preluarea activităţii de recuperare de creanţelor.

Prin desfiinţarea carnetelor de muncă, evidenţa salariaţilor va fi ţinută doar în Registrul general de evidenţă reglementat prin HG 16172006 în format electronic.