"Există probleme cu unele dosare de daune pe RCA şi probabil că numărul lor este mult mai mare faţă de numărul de plângeri care ajung la autoritate. Am vorbit de o soluţie care ar însemna eliminarea din piaţă a celor care nu plătesc. Autoritatea are la îndemână această soluţie. Trebuie analizate însă şi consecinţele unei astfel de decizii, cum s-ar reflecta la nivelul Fondului de garantare a asiguraţilor. Dar, deocamdată cred că trebuie să ajungem la piaţă, la societăţi şi să înlăturăm aceste practici, care înseamnă pentru asiguraţi sau potenţialii asiguraţi că la RCA mă asigur la cel mai ieftin asigurător şi nu mă interesează consecinţele. Cât timp există asigurători ieftini de la care nu ne aşteptăm la plata daunelor dar nici nu ne interesează pentru că alţii vor fi beneficiarii acestor despăgubiri, acest fenomen nu va dispărea", a spus Biro.În primele nouă luni ale anului 2012, autoritatea de reglementare a primit 8.520 de reclamaţii privind serviciile asigurătorilor şi brokerilor, în creştere cu 65% faţă de perioada similară a anului 2011. Biro, pe de altă parte, a vorbit despre aproximativ 12.000 de reclamaţii la finele anului trecut.