Finanţele împrumută 250 mil. euro de la băncile locale

Finanţele împrumută 250 mil. euro de la băncile locale
Publicat de Ana Alexa la 11 august 2014, 11:15

Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, a declarat că legea privind risipa alimentară este forţată, are încă foarte multe lucruri neclare, este greu de aplicat şi ar putea aduce mai multe prejudicii decât avantaje.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a programat, astăzi, o licitaţie de obligaţiuni denominate în euro, pentru a împrumuta 250 milioane de euro de la băncile locale.

MFP va redeschide o emisiune de obligaţiuni pe cinci ani, cu scadenţa în ianuarie 2019, cu o rată a cuponului de 3,4%. De la începutul anului, MFP a împrumutat de pe piaţa internă aproape 680 de milioane de euro.

De asemenea, MFP a împrumutat de pe piaţa externă 1,2 miliarde euro şi două miliarde de dolari, prin obligaţiuni pe 10 ani şi 30 de ani.

Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de 250 milioane euro şi 3,245 miliarde de lei de la băncile comerciale locale în luna august, din care 2,9 miliarde de lei prin şase licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 345 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.