Femeile lider din România, premiate la Gala Capital Femei de Succes 2025
Revista Capital premiază performanțele femeilor lider din România în cadrul Galei Capital Femei de Succes, ediția 2025. Evenimentul va avea loc joi, 19 iunie 2025, la Club ONE București și va reuni femei lider din mediul de business și antreprenoriat, administrație publică, societate civilă, educație și cercetare, sport, cultură și divertisment.
Gala Capital Femei de Succes, ediția 2025
Gala Capital Femei de Succes se numără printre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital. În fiecare an, revista Capital celebrează performanțele femeilor din România și recunoaște rolul acestora în dezvoltarea mediului economic, administrativ, social și cultural din țara noastră.
Personalități de seamă, femei de afaceri, femei în funcții de management în companii private și instituții publice, personalități ale vieții artistice, din lumea sportului sau societatea civilă, vor urca pe scena acestei gale de excelență, reprezentând succesul feminin în diferite domenii de activitate.
Femeile lider premiate în cadrul Galei Capital Femei de Succes 2025 sunt doar o parte dintre doamnele extraordinare ale țării noastre, care au fost incluse de revista Capital în Top 100 Femei de Succes 2025.
Lansare Capital Top 100 Femei de Succes, ediția 2025
În cadrul Galei Capital Femei de Succes 2025 va fi lansată și revista Capital Top 100 Femei de Succes, ediția 2025.
Capital Top 100 Femei de Succes este un proiect foarte apreciat al revistei, care include unele dintre cele mai puternice femei ale României, profilul și poveștile carierelor de excepție ale acestora. Structurat pe 10 categorii – administrație publică, antreprenoriat, educație și cercetare, societate civilă, industrie, retail, servicii sport, cultură și divertisment -, topul dezvăluie cine sunt femeile de succes ale României cu realizări notabile în anul anterior.
Capital Top 100 Femei de Succes ediția 2025 va fi disponibil la toate punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.ro, începând de vineri, 20 iunie 2025.
Urmăriți LIVE Gala Capital Femei de Succes 2025
Gala Capital Femei de Succes 2025 va fi transmisă LIVE joi, 19 iunie 2025, începând cu ora 19.30, pe canalul de Youtube Hai România, dar și pe paginile de Facebook Capital România, și evz.ro.
Evenimentul este organizat cu sprijinul: CATENA, CASE SUSTENABILE, PHILIP MORRIS ROMÂNIA, NESCAFE, KANDIA, PATIO Bistro Café Bakery, MAGNOLIA, EDITURA DE CARTE, GALERIA ROMANĂ, REWIRE Interior Design și Club ONE.
Parteneri media: www.evz.ro, www.doctorulzilei.ro, www.evenimentulistoric.ro
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





