FPSC: Riscul unei recesiuni economice ar putea deveni o certitudine

Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) și-a exprimat îngrijorarea față de noile pachete de măsuri fiscale și bugetare anunțate de Guvern, avertizând că implementarea acestora ar putea conduce la o scădere semnificativă a activității în sectorul construcțiilor, cu repercusiuni directe asupra întregii economii.

FPSC avertizează, într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului și miniștrilor Finanțelor, Transporturilor și Dezvoltării, că riscul unei recesiuni economice ar putea deveni certitudine dacă sectorul construcțiilor nu va fi gestionat cu atenție, potrivit Agerpres.

Reprezentanții mediului de afaceri din sectorul construcțiilor avertizează că unele dintre măsurile propuse de Guvern ar putea afecta grav capacitatea industriei de a finaliza proiectele de lucrări, inclusiv pe cele finanțate prin fonduri europene și PNRR, în termenele și bugetele stabilite. Aceștia subliniază că aplicarea acestor măsuri ar putea duce la nerealizarea obiectivelor privind ponderea construcțiilor în PIB, estimată la 7,7% în 2025, precum și a contribuției sectorului la creșterea PIB cu 3,7%.

„Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), singură organizaţie patronală reprezentativă pentru sectorul construcţiilor din România, îşi exprimă profundă îngrijorare cu privire la pachetele recente de măsuri fiscale şi bugetare anunţate în contextul consolidării fiscale care au un impact sever şi direct asupra stabilităţii sectorului nostru şi implicit asupra stabilităţii întregii economii româneşti.

Înţelegând pe deplin nevoia imperativă de reechilibrare bugetară, susţinem reformele structurale orientate către eficientizarea administraţiei, combaterea evaziunii şi digitalizarea aparatului public dar nu putem să nu atragem atenţia că o parte dintre măsurile propuse riscă să afecteze grav capacitatea sectorului de a livra proiectele de lucrări, inclusiv cele finanţate prin fonduri europene şi PNRR, în termenele şi bugetele asumate, inclusiv ratarea pragului de 7,7% estimat că pondere a construcţiilor în PIB-ul României în 2025 şi a contribuţiei Construcţiilor la creşterea PIB cu 3,7%. FPSC este foarte preocupată pentru a găsi soluţii de supravieţuire şi a salva de la concordat, insolvenţă sau chiar faliment măcar o parte dintre firmele implicate în contracte publice, care în acest moment sunt contributoare la bugetul de stat şi care au angajată forţă de muncă, indiferent că sunt firme mari sau întreprinderi mici şi mijlocii”, se arată în document.

Propunerile FPSC pentru sprijinirea mediului de afaceri

În acest context, FPSC înaintează propuneri de măsuri menite să sprijine mediul de afaceri din construcții, fără a crea presiuni suplimentare asupra bugetului.

Prima propunere vizează prioritizarea proiectelor în funcție de stadiul fizic al lucrărilor și de posibilitatea de finanțare, ținând cont și de numărul și valoarea contractelor fiecărei firme implicate, cu scopul de a preveni închiderea bruscă a activității unor companii.

„Cu alte cuvinte, fiecare constructor va trebui să rămână cu câteva contracte alocate din totalul contractelor în derulare, pentru a-şi putea continuă activitatea în regim de avarie şi a evita şomaj masiv sau chiar falimente. Pentru contractele care vor fi suspendate, lucrările executate şi nefacturate se vor factură şi achita, înainte de intrarea în vigoare a suspendării contractului (se va acordă un termen de întocmire a facturilor de 60 de zile)”, spune FPSC.

Pentru contractele aflate în curs de semnare sau cele deja semnate, dar care nu au început și nu se află pe listele de prioritate, FPSC propune ca garanțiile care ar trebui depuse în mod normal în termen de 5 zile de la semnarea contractului să fie amânate până la 5 zile de la ridicarea sistării. De asemenea, garanțiile deja depuse pentru contractele semnate, dar neîncepute și incluse pe listele de lucrări amânate, ar trebui restituite imediat constructorului.

În al treilea rând, constructorii solicită ca perioada de menținere a garanției după recepția lucrărilor să fie redusă la maximum 3 ani pentru lucrări noi și la maximum 1 an pentru lucrări de reparații.

„Solicităm această în scopul evitării blocării unor sume importante cu destinaţia ‘garanţie de bună execuţie” pe baza experienţei care a dovedit că aceste sume nu sunt accesate mai târziu de perioadele propuse mai sus. Solicităm că valoarea cumulată a garanţiei de bună execuţie şi sumele reţinute să nu depăşească 5%. Compensarea tuturor obligaţiilor de plată ale operatorilor economici pentru lucrările executate cu obligaţiile de plată ale statului.

În noile condiţii, constructorii nu mai pot plăti în avans contribuţiile pentru sumele neîncasate. Lucrările puse în funcţiune să fie recepţionate parţial sau la terminarea lucrărilor, după caz, pentru deblocarea garanţiilor de bună execuţie. Se impune un termen de maxim 5 zile de eliberare, de către beneficiarii publici, a documentului de deblocare a sumelor blocate în Trezorerii (5 zile de la recepţiile parţiale/la terminarea lucrărilor)”, au mai propus patronii din construcții.

Activitatea în construcții ar putea scădea drastic, afectând întreaga economie

De asemenea, reprezentanții mediului de afaceri din construcții cer instituirea unui mecanism prin care facturile emise pentru lucrările realizate în cadrul contractelor publice să poată fi utilizate de operatorii economici pentru garantarea creditelor bancare viitoare și a altor proiecte.

Ei propun, totodată, crearea unui fond de garantare de stat, la care să aibă acces companiile implicate în derularea proiectelor publice ce trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026.

„Concret, constructorii să aibă acces la credite bancare pentru susţinerea lucrărilor şi să folosească Fondul de garantare al statului pentru acoperirea garanţiilor cerute de instituţiile bancare. Finanţarea trebuie reglementată cu o dobânda maximă de 2% anual, astfel încât antreprenorii să o poată susţine din venituri proprii, fără a compromite sustenabilitatea proiectului. Restul dobânzii solicitată de bănci să fie suportată de stat”, au explicat aceștia.

În plus, reprezentanții recomandă fie eliminarea impozitului de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri mai mari de 50 de milioane de euro, fie stabilirea unor criterii clare pentru aplicarea acestuia.

”În forma actuală, obligaţia este injustă, pune presiune mai mare mai ales pe firmele cu capital românesc care oricum vor trebui să suporte majorările de impozite, creşterile de preţuri, problemele cu forţă de muncă etc. Armonizarea obligaţiilor de plată aferente salariilor din construcţii cu cele din economia naţională.

Exceptarea de la plata impozitului pentru 832 lei/salariu reprezentând diferenţa dintre salariul minim din construcţii şi salariul minim naţional la care se adaugă 300 lei exceptaţi deja în toată economia, mai puţin în construcţii, adică 532+300=832 lei”, mai cere FPSC.

Potrivit constructorilor, implementarea acestor măsuri ar putea sprijini sectorul construcțiilor cu eforturi minime din partea statului în această perioadă dificilă.

„Totuşi, ne exprimăm îngrijorarea că, urmare a aplicării recentelor măsuri fiscale, există riscul reducerii drastice a activităţii din construcţii, cu efecte directe asupra întregii economii. Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie. În acest sens, subliniem că în primul trimestru, conform datelor INS, construcţiile au fost singurele care au salvat creşterea economică. În primul trimestru din acest an, creşterea PIB de 0,3% s-a obţinut prin creşterea înregistrată în sectorul construcţiilor de 9,9%.

Perspectiva este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât, în anul 2024, amânarea plăţilor la programele finanţate, dar şi eliminarea facilităţilor de care au beneficiat lucrătorii din acest sector, au făcut ca valoarea adăugată brută din construcţii să se reducă cu 2,6% (sursă INS). Vă asigurăm de toată disponibilitatea noastră pentru a găsi cele mai bune soluţii în scopul depăşirii acestei perioade dificile”, a mai precizat FPSC.