Fed ar urma să ia decizia istorică de a majora dobânda de referinţă

Fed  ar urma să ia decizia istorică de a majora dobânda de referinţă
Publicat de Bianca Dobrescu la 16 decembrie 2015, 16:00

Banca Centrală a SUA (Federal Reserve-Fed) ar urma să ia miercuri decizia istorică de a majora dobânda de referinţă, după şapte ani în care a practicat o dobândă de bază zero, o decizie care va avea repercusiuni asupra sistemului financiar global, transmite AFP.

Majoritatea economiştilor se aşteaptă ca aşa-numita 'federal funds rate' să fie majorată cu un sfert de punct procentual de la nivelul actual 0%, la care staţionează din 2008. De asemenea, aceasta ar urma să fie prima majorare a costului creditului decisă de Fed după luna iunie 2006. Chiar dacă este vorba de o majorare modestă (0,25%), aceasta va creşte costurile cu împrumuturile pentru toată lumea de la guverne străine la companii şi până la cumpărătorii de case şi automobile, în timp ce îi va recompensa mai mult pe cei care îţi ţin economiile la bancă. 

După comunicatul de presă al FOMC, aşteptat în jurul orei 19.00 GMT, preşedintele Fed, Janet Yellen, ar urma să ţină o conferinţă de presă la care ar urma să anunţe că dobânda de bază va fi majorată treptat şi că politica monetară a Fed va rămâne una 'acomodabilă' pentru a calma pieţele financiare. 

Pieţele financiare vor urmări cu atenţie indiciile pe care ar putea să le dea Janet Yellen cu privire la direcţia pe care o va urma Fed după această primă majorare istorică a dobânzii de bază. De asemenea, jucătorii de pe piaţă sunt interesaţi de instrumentele suplimentare pe care Fed ar putea să le utilizeze pentru a-şi ajusta politica monetară, o posibilă opţiune fiind dobânzile pe care le plăteşte pentru rezervele excedentare pe care băncile le depun la Fed. Un alt subiect de interes va fi bilanţul Băncii centrale a SUA. În ultimii ani, Fed a acumulat peste 4.500 de miliarde de dolari sub formă de certificate de Trezorerie şi creanţe imobiliare în urma politicii sale monetare ultra-relaxante. 

De asemenea, Fed va da miercuri publicităţii noile sale prognoze privind creşterea economică, inflaţie şi rata şomajului în următorii doi ani.AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.