Este vorba despre David Jacobs, un titan al cinematografiei din SUA, supranumit părinte al îndrăgitului serial de televiziune „Dallas”. Acesta a murit duminică, 20 august, la vârsta de 84 de ani.

Regretatul producător a lăsat în spate o carieră de invidiat, după o luptă îndelungată Alzheimerul. Această boală l-a forțat să se retragă din lumea cinematografiei, pe care a îndrăgit-o nespus.

A murit părintele serialului de televiziune „Dallas”

Tragedia a avut loc la Providence Saint Joseph Medical Center, din Burbank, conform informațiilor publicate de Variety. De-a lungul anilor, David Jacobs a creat serialul de mare succes „Dallas”, care a rulat pe micile ecrane timp de 14 sezoane, între 1978 şi 1991. Totodată, acesta a produs și continuarea la „Dallas”, care s-a difuzat între 2012 şi 2014.

Decesul a fost confirmat de Aaron Jacobs, fiul său. Tot la seriale de neuitat intră și „Knots Landing”, care a debutat în 1979 şi a fost difuzat timp de 14 sezoane, până în 1993, notează sursa menționată.

În afara celor două producții de mare succes, David Jacobs a creat, împreună cu Robert Porter, serialul western „Paradise” (1988-1991). Ca scenarist, el și-a pus amprenta și asupra „Four Corners”, „Family”, „Kingston: Confidential” şi „Bodies of Evidence”.

De asemenea, a fost producătorul executiv al serialelor „Lois&Clark: The New Adventures of Superman” şi „Homefront”, de la ABC, pentru care a obţinut două nominalizări la Emmy.

David Jacobs a mers încă din tinerețe pe artă cinematografică

Acesta s-a născut la 12 august 1939, în Baltimore. A mers încă din tinerețe pe artă cinematografică, potrivit sursei menționate. Acesta a obținut o diplomă BFA la Maryland Institute College of Art şi un master în istoria artei la Hunter College, din New York.

De asemenea, nu mulți știu că David Jacobs a fost și scriitor. El a publicat, printre altele, „Master Painters of the Renaissance” (1968) şi „Chaplin, the Movies & Charlie” (1975). De asemenea, a scris opinii pentru Esquire, Newsweek, Holiday şi New York Times Magazine.În fine, a redactat articole și pentru American Heritage.

Regretatul producător din SUA este urmat de copiii săi Aaron și Molly, soția sa Diana și Albyn Hall, fiica sa dintr-o căsătorie anterioară cu Lynne Oliansky, dar și nepoții Riley și Georgia.

SURSĂ FOTO: The Mirror