Primăria Sectorului 4 a semnat, joi, contractul de finanţare pentru o primă tranşă, de peste 14 milioane de euro, dintr-un total de 58,19 milioane de euro puşi la dispoziţie de Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru susţinerea noului program de reabilitare termică ce ar urma să fie încheiat până în iunie 2023.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, proiectul înglobează aproximativ 200 blocuri de locuinţe şi va fi finanţat atât din surse proprii, cât şi prin Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. Valoarea totală estimată a programului este de 105,76 milioane de euro. Programul va aduce beneficii atât prin reducerea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor, cât şi prin reducerea costurilor de întreţinere.

„Valorificăm oportunităţile oferite de UE pentru dezvoltarea Sectorului 4”

„Prin semnarea documentelor de finanţare împreună cu domnul Andrew McDowell, vicepreşedintele BEI, am asigurat, astăzi, fondurile necesare susţinerii programului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe până în anul 2023. Astfel, am trecut într-o nouă etapă de implementare a planului de creştere a calităţii vieţii locuitorilor din Sectorul 4.

Valorificăm oportunităţile oferite de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea Sectorului 4, dovedind că autoritatea locală ţine pasul cu nevoile oamenilor. Acest lucru este posibil doar prin proiecte concrete, reale şi cu finanţare asigurată”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

Potrivit autorităţii locale, Banca Europeană de Investiţii este „în fapt” instituţia financiară care va finanţa în următorii ani toate programele naţionale menite să ridice indicii de calitate a mediului şi să reducă emisiile de dioxid de carbon şi banca responsabilă pentru susţinerea financiară în cazul implementării conceptului Green Deal, propus de Comisia Europeană, notează Agerpres.


Te-ar putea interesa și: