Facebook, cea mai mare reţea socială din lume cu peste 400 de milioane de utilizatori, atrage tot mai mulţi internauţi, iar aceştia petrec mai mult timp pe site decât pe Google, YouTube, Yahoo! şi Wikipedia la un loc.

Facebook  este site-ul numărul unu la ora actuală. Un utilizator de Internet din Statele Unite petrece mai mult timp pe reţeaua socială decât pe Google, Yahoo!, YouTube, Microsoft, Wikipedia şi  Amazon la un loc, conform datelor companiei de cercetare Nielsen.

Conform datelor Nielsen, în luna iunie a anului 2009, un utilizator obişnuit din SUA petrecea în jur de 4 ore şi 39 de minute pe lună în reţeaua Facebook, adică 9,3 minute pe zi, într-o luna cu 30 de zile. În luna august, timpul a crescut la 5 ore şi 46 de minute sau 11,5 minute pe zi.

În luna ianuarie a acestui an, un utilizator de Facebook petrecea în jur de 7 ore pe lună, adică 14 minute pe zi. Dacă ar fi să adunăm timpul petrecut pe Google (1:23), Yahoo (2:09), YouTube (1:02), Microsoft/Bing (1:35) Wikipedia (0:15) şi Amazon (0:22), nu ar fi de ajuns pentru a depăşi timpul petrecut pe Facebook.

Facebook a anunţat că a depăşit pragul de 400 de milioane de utilizatori, la nivel mondial, la începutul acestei luni. Facebook are în ţara noastră peste 550.000 de utilizatori, iar numărul este în continuă creştere.

SURSA: Mashable