Comanda va fi livrată în aproximativ doi ani de la data semnării contractului, construcţia navelor urmând a fi finalizată până la sfârşitul anului 2013.

Această investiţie face parte dintr-o comandă amplă de opt portcontainere şi şase extra-opţiuni direcţionate către şantierele navale Daewoo Mangalia (România) şi Hanjin Heavy Industries (Coreea de Sud). În octombrie 2010, compania a rezervat alte zece nave a câte 13.000 TEU în cadrul unui contract semnat cu STX Offshore & Shipbuilding (Coreea de Sud), extinzând ulterior comanda şi la nave de tip post-panamax costul total ridicându-se la 1.2 miliarde de dolari. Ultima decizie ridică cheltuielile totale ale companiei în ultimele şase luni la aproape 2.4 miliarde de dolari.

„Comanda lansată către şantierul naval Daewoo Mangalia reprezintă doar o parte din investiţia de 2.4 miliarde de dolari operată de către Ofer în zona Europei Centrale şi de Est, prima comandă fermă de o asemenea amploare din ultimii trei ani. Având în vedere situaţia dificilă de pe piaţa navală şi serviciile de calitate oferite de şantierul naval Daewoo Mangalia, am considerat că este cea mai potrivită alegere pentru a continua investiţiile în sectoarele aferente shipping-ului”, a declarat Eyal Ofer, membru al Consiliului de Administraţie al Ofer Global Holdings.

Ofer Global Holdings are peste 30 de ani de experiență în transporturi maritime internaționale și în domeniul imobiliar global. În ultimii zece ani, Eyal Ofer a dezvoltat în întreaga Europă Centrală și de Est un portofoliu imobiliar important, incluzând birouri, locuințe rezidențiale, hoteluri, clădiri industriale și active de retail ce acoperă Polonia, România, Bulgaria, Letonia, Turcia, Georgia și Republica Cehă. Activele și proiectele de dezvoltare din aceste regiuni totalizează peste trei milioane de metri pătrați. Potrivit presei, în România, Eyal Ofer controlează compania Willbrook.

Eyal Ofer este membru al Consiliului de Administraţie al Royal Caribbean Cruises Ltd. („RCL”) încă din 1995. RCL este o companie de croaziere de vacanță la nivel global, care operează prin brandurile Royal Caribbean International, Celebrity Cruises și Pullmantur Cruises. De asemenea, Eyal Ofer mai ocupă funcţia de co-preşedinte al Miller Global Properties LLC, un fond de investiții cu operaţiuni eficiente derulate în America de Nord şi Europa, începând cu anul 1996.