Exporturile Coreei de Sud ating un nou record. Țara se apropie de pragul de 1.000 de miliarde de dolari
SURSA FOTO: Dreamstime - Coreea de Sud
Coreea de Sud a înregistrat în luna septembrie un nou record al exporturilor, pe fondul cererii globale pentru semiconductori și infrastructură de inteligență artificială (IA, Artificial Intelligence, AI). Livrările au crescut puternic, depășind estimările. Valoarea exporturilor din primele nouă luni a trecut pentru prima dată de 800 de miliarde de dolari.
Exporturile Coreei de Sud ating un nou record. Țara se apropie de pragul de 1.000 de miliarde de dolari
Exporturile Coreei de Sud au crescut cu 83,5% în ritm anual în septembrie, atingând un nivel record de 120,9 miliarde de dolari, în condițiile în care livrările de semiconductori s-au triplat, susținute de cheltuielile globale pentru inteligența artificială (IA, Artificial Intelligence, AI), potrivit datelor oficiale publicate joi, 1 octombrie 2026.
Datele autorității vamale sud-coreene arată că exporturile au depășit estimările analiștilor, care anticipau o creștere de 62%. Septembrie 2026 a fost, totodată, a 16-a lună consecutivă în care exporturile Coreei de Sud au înregistrat creșteri.
În primele nouă luni ale anului, valoarea exporturilor sud-coreene a ajuns la 814,5 miliarde de dolari, depășind pentru prima dată pragul de 800 de miliarde de dolari. Astfel, exporturile au depășit deja recordul anual de 709,3 miliarde de dolari stabilit în 2025 și se îndreaptă spre depășirea pragului de 1.000 de miliarde de dolari în 2026.
Ministrul Industriei din Coreea de Sud, Kim Jung-kwan, a declarat că atingerea pragului de 1.000 de miliarde de dolari pentru exporturile anuale este așteptată, însă intensificarea protecționismului la nivel mondial și situația tensionată din Orientul Mijlociu reprezintă în continuare factori de incertitudine pentru exporturile sud-coreene.
„Chiar dacă se aşteaptă atingerea pragului de 1.000 de miliarde de dolari în exporturile anuale, intensificarea protecţionismului la nivel mondial şi situaţia tensionată din Orientul Mijlociu rămân factori de incertitudine pentru exporturile noastre”, a afirmat Jung-kwan.
Coreea de Sud își accelerează exporturile. Cipurile și computerele, creșteri spectaculoase în luna septembrie
Majorarea exporturilor Coreei de Sud a fost susținută de un nivel record al livrărilor de semiconductori, componente esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii globale de inteligență artificială. În septembrie, exporturile de cipuri ale Coreei de Sud au crescut cu 262,8% în ritm anual, până la 60,3 miliarde de dolari, reprezentând aproape jumătate din totalul exporturilor. În același timp, exporturile de computere au avansat cu 435,3%, până la 7 miliarde de dolari, pe fondul cererii ridicate pentru infrastructura AI.
În ceea ce privește principalii parteneri comerciali, exporturile către Statele Unite ale Americii au crescut cu 137%, până la 24,33 miliarde de dolari, în timp ce livrările către China au avansat cu 122,7%, până la 26,01 miliarde de dolari.
Pe de altă parte, importurile Coreei de Sud au crescut cu 26% în ritm anual în septembrie, ajungând la 71,09 miliarde de euro. În aceste condiții, excedentul comercial preliminar s-a ridicat la 49,85 miliarde de dolari, față de 34,79 miliarde de dolari înregistrate în luna august.
Datele statistice susțin evaluarea Băncii Coreei potrivit căreia economia sud-coreeană poate face față unor costuri de finanțare mai ridicate. În august, banca centrală a majorat dobânda de referință cu 25 de puncte de bază, până la 3%, aceasta fiind a doua majorare consecutivă.
Totodată, Banca Coreei și-a îmbunătățit prognoza privind creșterea economică pentru 2026, de la 2,6% la 3,3%.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.