Exporturile către Kârgâzstan, paravan pentru Rusia. Claudiu Năsui: „E imposibil să nu fi văzut explozia asta”

Potrivit lui Claudiu Năsui, datele comerciale arată clar că sancțiunile impuse Rusiei sunt ocolite prin Kârgâzstan. Exporturile care oficial merg spre această țară ajung, de fapt, pe piața rusă. În timp ce Polonia a corectat fenomenul, restul statelor – inclusiv România – continuă să închidă ochii. „Prostie, incompetență sau complicitate? Nicio variantă nu este îmbucurătoare”, avertizează fostul ministru.

Exporturile către Kârgâzstan, paravan pentru Rusia

Potrivit lui Claudiu Năsui, datele oficiale privind exporturile României și ale altor state europene scot la iveală un fenomen greu de ignorat: imediat după introducerea sancțiunilor împotriva Rusiei, exporturile către Kârgâzstan au cunoscut o creștere spectaculoasă.

„Ce să vezi, fix atunci când au venit sancțiunile către Rusia au început să explodeze și exporturile către Kârgâzstan. Bizară coincidență, nu?”, se întreabă fostul ministru al Economiei.

 

Acesta atrage atenția că nu este vorba de o coincidență, ci de o metodă de a ocoli sancțiunile internaționale. În realitate, explică Năsui, o mare parte dintre produsele care apar ca exporturi către Kârgâzstan ajung, de fapt, în Rusia.

„Exporturile către Kârgâzstan înseamnă de fapt exporturi către Rusia. Doar că, în loc să meargă direct în Rusia, care e sub sancțiuni, o iau pe ocolite prin țări prietene cu Rusia. Asta în cazul fericit în care mai trec fizic prin Kârgâzstan. Nu m-ar mira să nu facă nici măcar asta, să treacă doar prin acte, dar de fapt să meargă direct în Rusia precum înainte de război.”

 Ocolirea sancțiunilor – cu bună știință?

Potrivit lui Năsui, autoritățile din statele europene nu pot pretinde că nu observă aceste fluxuri comerciale. Creșterea bruscă și semnificativă a exporturilor către Kârgâzstan, exact în momentul introducerii sancțiunilor, nu poate fi trecută cu vederea.

„La cât de semnificativă este creșterea fix după sancțiuni este imposibil să nu fi văzut și explozia asta. Și totuși nu fac nimic.”

Întrebarea, spune fostul ministru, este de ce nu se acționează.

„Prostie? Incompetență? Aviditate de a lua banii pe acele exporturi? Sau prietenii Rusiei sunt infiltrați puternic și joacă la două capete? Nu știm, dar nicio opțiune nu este îmbucurătoare.”

Polonia, singura excepție

În analiza sa, Năsui arată că singura țară care a corectat acest fenomen a fost Polonia. În cazul ei, exporturile către Kârgâzstan au crescut după sancțiuni, dar ulterior au scăzut semnificativ, semn că autoritățile au intervenit. În restul statelor, inclusiv România, comerțul a continuat prin aceeași schemă de ocolire.

„E ușor să cerșești ajutor american și să te vaiți de soarta Ucrainei, dar să te faci că nu vezi modul flagrant în care propriile tale sancțiuni sunt ocolite”, avertizează Năsui. În opinia sa, această atitudine arată lipsă de seriozitate din partea statelor europene și slăbește efortul colectiv de a sprijini Ucraina în fața agresiunii ruse.

România, prinsă în aceeași capcană

România nu face excepție. Potrivit lui Năsui, și țara noastră a continuat să exporte către Rusia prin intermediarul kârgâz, deși ar fi trebuit să fie una dintre cele mai interesate națiuni în respectarea sancțiunilor.

„Din păcate chiar și România, care ar trebui să fie direct interesată de ajutarea Ucrainei”, s-a complăcut în această situație.

Astfel, la trei ani de la începutul războiului, tabloul este dezamăgitor: în afară de Polonia, niciun alt stat nu a făcut pași concreți pentru a opri această practică.

Declarațiile lui Claudiu Năsui ridică o întrebare esențială: sunt sancțiunile împotriva Rusiei aplicate cu adevărat sau doar mimăm respectarea lor? Dacă exporturile continuă să curgă nestingherit prin Kârgâzstan și alte state-satelit, atunci impactul real al acestor măsuri este mult diminuat.

În opinia sa, situația arată nu doar lipsă de fermitate, ci și o doză mare de ipocrizie la nivel european.

„E ușor să plângem la televizor pentru Ucraina, dar e greu să renunțăm la banii din exporturi. Iar asta, pe termen lung, subminează nu doar încrederea în sancțiuni, ci și în solidaritatea Occidentului.”