Prima lună cu TVA mărită a ridicat preţurile cu 2,58%. Infla­ţia anuală a depăşit astfel 7%, iar previziunile pentru finalul lui 2010 trec de 8%. Pentru deponenţi, veştile sunt cât se poate de proaste.

La un astfel de nivel al inflaţiei, bonificaţiile anuale acordate în prezent de majoritatea băncilor la economiile populaţiei şi firmelor nu dau deponenţilor decât şansa de a obţine pierderi reale la maturitatea depozitelor. O singură bancă acordă dobânzi mai mari de 8% pe an, în condiţiile în care cele mai multe instituţii financiare oferă bonificaţii mai mici de 7%. În piaţă există şi dobânzi anuale sub 6% sau chiar sub 5% pentru depuneri la termen, clienţii băncilor respective putând obţine la lichidarea depozitelor câştiguri care nu reuşesc să acopere nici inflaţia.

224-55591-capital_23elefon.jpgDescurajarea economisirii este doar unul dintre efectele creşterii abrupte a in­flaţiei din ultima perioadă. Iulie, prima lună cu TVA majorată de la 19% la 24%, a resimţit cel mai puternic efect al creşterii preţurilor. Inflaţia lunară s-a situat la 2,58%, iar cea anuală a ajuns la 7,14%, de la 4,38% în luna precedentă. Banca Naţională îşi vede astfel compromise definitiv şansele de a se apropia măcar de intervalul de variaţie (+/-1%) permis în jurul ţintei de inflaţie stabilite pentru 2010 (3,5%). De altfel, BNR şi-a revizuit propria prognoză pentru finele anului, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a majorării TVA, extinzând pesimismul şi pentru 2011, când anticipează o inflaţie anuală de 3,1%, faţă de 2,8%, previziunea iniţială.

Campionii scumpirilor

224-55593-capital_23_apa.jpgPotrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, majorarea TVA cu cinci puncte procentuale va conduce într-o primă rundă, care se va încheia în trei luni, la o creştere a preţurilor cu 3%, iar efectele de runda a doua vor fi modeste, respectiv o majorare de 1% a preţurilor. Scumpirile masive din iulie nu au afectat însă la fel toate categoriile de bunuri şi servicii, în condiţiile în care cererea redusă în perioadă de criză a lăsat puţin loc pentru creşteri de preţuri co­mercianţilor din mai multe domenii.

224-55594-capital_23_tigari.jpgCea mai mare scumpire lunară a avut loc la tutun şi ţigări – 9,47%, ducând la peste 25% creşterea de preţuri de la începutul anului. Potrivit guvernatorului Isărescu, ţigările, care au o pondere importantă în coşul de consum al românilor, s-au scumpit cu mai mult de 5% în condiţiile în care accizele se aplică la o valoare care include TVA majorată. Fructele proaspete au consemnat cea de-a doua scumpire din iulie ca mărime – 7,10% (13,75% de la începutul anului), urmate de biletele CFR   şi serviciile de apă, canal, salubritate (peste 5%). Scumpiri peste 4% au avut loc la telefonie, energie electrică şi gaze. Cu comercianţi mai sensibili la scăderea cererii, articolele de încălţăminte şi îmbrăcăminte nu s-au scumpit aproape de loc, în timp ce la ouă sau legume au avut loc chiar ieftiniri.

224-55592-capital_23_cfr.jpgAmeninţarea inflaţiei rămâne serioasă şi pentru lunile următoare, probleme suplimentare fiind create de anul agricol prost. Sunt de aşteptat creşteri de preţuri în special la cereale, în condiţiile unei producţii dezastruoase în majoritatea marilor state producătoare.