Experţii au explicat care sunt cele trei soluţii viabile. ”Salariul minim diferenţiat în funcţie de studii mi se pare cea mai negândită măsură pe care ar putea-o lua Guvernul, mai ales când vorbim despre analfabetismul funcţional, despre învăţământul învechit şi despre armate de absolvenţi şomeri. Mai mult, fabricile de diplome vor înflori şi mai mult şi abia ce se pusese batista pe ţambalul doctoratelor ‘copy-paste’”, a explicat Valentina Saygo, expert contabil şi antreprenor.

Efectele unui salariu minim pe economie legat de diploma de studii superioare ar fi următoarele, potrivit Valentinei Saygo:

  – Scăderea calităţii muncii; 

 – Scăderea personalului calificat şi a meseriilor căutate;  

– Scăderea interesului pentru şcolile profesionale; 

 – Încurajarea discriminărilor salariale;  

– Îngrădirea dovedirii competenţei profesionale. 

 Dintre consecinţele pe care o asemenea măsură le poate avea, Valentina Saygo enumeră apariţia fabricilor de diplome, creşterea costurilor de calificare şi training, defavorizarea competenței, scrie adevărul.ro.