„Credem că anul 2015 va aduce cea mai mare creştere din ultimii cinci ani pe piaţa de consultanţă imobiliară şi ne aşteptăm ca o serie de jucători noi care au analizat piaţa în ultima perioadă să devină activi. Ne aşteptăm ca segmentul portofoliilor imobiliare bancare executate să fie unul dintre motoarele acestei creşteri“, a declarat Oana Iliescu, managing director DTZ Echinox.

În ultima perioadă, băncile s-au arătat tot mai dispuse să-şi deblocheze sumele de bani din creditele neperformante care le apasă puternic bilanţurile şi au scos pe piaţă, în calupuri, o serie de active imobiliare executate silit la începutul crizei financiare. Numai BCR, cea mai mare bancă din sistem, are un portofoliu de credite neperformante în valoare de peste 3 mld. euro.  

Potrivit Oanei Iliescu, după ce piaţa imobiliară a intrat într-o nouă normalitate, a început să crească uşor, dar sustenabil. „Ne-am obişnuit cu această nouă realitate, printre dificultăţile pe care le întâmpină sectorul nostru putem menţiona în continuare – condiţiile finanţărilor bancare şi fiscalitatea“, menţionează Oana Iliescu.