Trei zile de vacanţă, pentru două persoane, pe banii primăriei Cavnic, judeţul Maramureş, pentru contribuabilii care îşi plătesc taxele la timp. Cei care vor achita  integral impozitele până la finalul lunii pot câştiga, la tombolă, o excursie de trei zile în Polonia. Ca urmare a acestei inițiative, în primele două luni ale acestui an în conturile primăriei Cavnic au intrat cu peste 250 de mii de lei mai mult decât în 2018. 

Ideea organizării unei tombole i-a venit primarului din Cavnic în urmă cu trei ani, după ce administrația locală nu a mai avut bani să plătească factura de gaz.

“Nu am reuşit să plătim utilităţile la timp şi era să avem blocate, practic, tăiate gazele. Şi, mai mult, după ce am plătit, după două luni jumate, ne-a venit o penalitate de 8.000 de lei, pe lângă factura pe care o aveam de plătit”, a spus Vladimir Petruţ, primarul oraşului Cavnic.

Pentru a putea participa la tombolă, localnicii trebuie să-şi achite integral, până la 31 martie, atât impozitul pe proprietăţi, cât şi utilităţile. În primele două luni, încasările din aceste taxe au crescut cu 45 la sută faţă de anul trecut.
“Banii ăştia ne ajută! Suntem cu salariile la timp, cu utilităţile, inclusiv avem bani şi putem să dăm drumul la unele investiţii ca să nu aşteptăm bugetul”, a comentat, la Digi 24., primarul. 

Excursia în Polonia pentru două persoane costă 260 de euro. Pentru mulţi dintre localnici călătoria în afara ţării ar reprezenta o premieră. În primii doi ani de la introducerea tombelei, primăria le-a oferit localnicilor câte un premiu în valoare de o mie de lei.

Citește și: