Analiza realizată de jurnaliștii Radu Coșarcă și Dan Andronic pe canalul de YouTube „HAI România!” s-a concentrat în special pe frământările interne din Partidul Național Liberal (PNL) și pe posibilele schimbări de leadership.

PNL se confruntă cu tensiuni interne puternice

Potrivit analizei lui Radu Coșarcă, liberalii se confruntă cu o situație complicată. Pe de o parte, există tot mai multe voci care contestă conducerea lui Ilie Bolojan, iar pe de altă parte, chiar dacă partidul ar dori să renunțe la acesta, este posibil să se ajungă la o formulă de compromis. Aceasta ar presupune înlăturarea lui Bolojan de la șefia guvernului și instalarea unui alt premier liberal, cel puțin până la momentul rotativei guvernamentale cu Partidul Social Democrat.

În acest context, unul dintre numele vehiculate ca favorit în interiorul PNL este Ludovic Orban. Acesta este considerat unul dintre cei mai vechi lideri liberali și beneficiază de un nivel ridicat de susținere în partid. Popularitatea sa este cu atât mai relevantă cu cât, în ultimii ani, Partidul Național Liberal a fost condus de președinți care nu proveneau din structura tradițională a formațiunii și care nu erau doriți în mod real de membrii partidului.

De la perioada în care Klaus Iohannis a ajuns lider al liberalilor, partidul a acceptat o serie de conducători impuși mai degrabă prin disciplină de partid decât prin susținere internă autentică.

„Problema e că e o lovitură dublă pentru că și în cazul în care Partidul Național Liberal ar dori să renunțe la leadership-ul lui Bolojan, care e din ce în ce mai contestat, s-ar putea să se propună o tranzacție prin eliminarea lui de la șefia guvernului și prin venirea altui liberal până când apare momentul rotativei cu PSD-ul.

Ei bine, unul din favoriții liberalilor era și este Ludovic Orban, care e unul dintre cei mai vechi lideri liberali, se bucură de suport de popularitate în sânul unui partid care, să ne amintim, de la Iohannis încoace a avut doar președinți pe care nu și i-a dorit, președinți care nu veneau din sânul său, de la Iohannis, pe care (n.red. îi vota) cu entuziasm la ordin, la instrucțiuni, începând cu Cîțu, Ciucu, oameni care nu aveau ștate vechi în partid, n-aveau o carieră politică ilustră și care au devenit șefii acestui partid”, a subliniat Radu Coșarcă.

Leadership-ul lui Ilie Bolojan este pus sub semnul întrebării

În acest peisaj, Ilie Bolojan reprezintă o excepție parțială, fiind un liberal vechi. Constucția sa de „mântuitor al Oradiei care ar fi venit să rezolve problemele României” este pusă sub semnul întrebării. Pe acest fundal, Ludovic Orban reapare ca o opțiune credibilă și favorizată în rândul liberalilor, pentru prima dată după o perioadă îndelungată.

 „Pentru prima dată după multă vreme și, mă rog, acest Bolojan vechi liberal, e adevărat aureolat de imaginea aceasta de mântuitor al Oradiei și care ar fi venit să rezolve problemele României și acuma Orban ar fi devenit din nou un favorit”, a mai spus Radu Coșarcă.

Întreaga ediție a podcastului poate fi urmărită aici.