Jurnaliștii Dan Andronic și Mirel Curea au vorbit despre criza economică și instabilitatea politică, care se suprapun, într-un context intern și european care apasă din toate direcțiile. Deficitul bugetar, cel mai ridicat din Uniunea Europeană, a atras o reacție fermă de la Bruxelles. Comisia Europeană a declanșat procedura de deficit excesiv împotriva României, cerând măsuri urgente de corecție.
Dan Andronic și Mirel Curea analizează fără menajamente fațetele crizei
Planul de redresare anunțat de Guvernul Bolojan prevede măsuri dure: reduceri de personal în sectorul public, creșteri de TVA, înghețarea unor investiții și tăieri de beneficii. Este austeritate în toată regula, iar costurile vor fi suportate, evident, de cetățeni.
Politic, România e condusă de o coaliție hibridă – PNL, PSD, USR și UDMR –, o alianță artificială, formată mai degrabă din nevoia de a evita colapsul decât din viziuni comune. Ce legitimitate are o astfel de construcție? Și cât va rezista? Între timp, societatea trimite semnale clare.
Andronic și Curea analizează fără menajamente fațetele crizei: cine o alimentează, cine profită și cine pierde.
Este România într-un proces controlat de redresare sau pe marginea prăpastiei?
Acest episod din cadrul podcastului de pe canalul de YouTube „HAI România!” pune întrebări esențiale: Este România într-un proces controlat de redresare sau pe marginea prăpastiei? Austeritatea e o necesitate sau un pretext pentru reconfigurarea intereselor economice? Mai are cetățeanul o voce într-un sistem în care toate deciziile se iau între patru uși?
„E un din punctul meu de vedere… Nu știu cine a zis că e stat eșuat? Iohannis parcă era cu statul eșuat”, a criticat Dan Andronic.
Mirel Curea a intervenit cu următoarea replică:
„Modul ăsta de operare e coborât până la nivelul funcționarilor mărunți. Adică este un mod de viață și un mod de operare care a metastazat deja în interiorul instituțiilor până jos, până la funcționarul de rând”.
Întreaga ediție a podcastului poate fi vizualizată aici.
Problemele cu care se confruntă România nu sunt unele noi
Vorbind despre problemele de la Eximbank, jurnalistul Dan Andronic a oferit următoarea explicație:
„Îți dai seama că, dacă chestia asta funcționează din 1993, toată lumea știe șmecheria asta. (…) Ideea asta că furi cu acte este o prostie, pentru că vedeți că lucrurile la iveală. Mirel zice că nu se poate dovedi o infracțiune din toată povestea asta. (…) Nu-i chiar așa, pentru că în 2002 Peterson a fost trimis în judecată, a fost prins cu evaziune fiscală. (…) A fost trimis în judecată”, a spus Dan Andronic.