Editorial Mirel Curea: Prima iubire nu se uită niciodată!

Dar de ce un titlu de telenovelă? Pentru că Dan Andronic, autorul cărții recent apărute „Complexul Înaltei Porți”, este de fapt istoric. Un istoric plimbat prin jurnalistică și consultanță politică, dar care se întoarce la prima sa iubire, Istoria. O face cu rigoare de istoric, cu ochi de jurnalist, cu talent literar și fără patimă.

De la primele pagini, cartea scrisă de Dan Andronic mi-a amintit de revista „Magazin Istoric” și de copilărie. Bunicul meu, învățător de țară, o colecționa de la apariție, o citea cu creionul în mână și o păstra cu grijă, în teancuri legate cu sfoară, pe ani. Rubrica mea favorită era „Așa vă place istoria?”, scrie Mirel Curea în editorialul publicat de Evenimentul Zilei.

Un școlar curios

Mă atrăgea magnetic și a reprezentat în formarea mea un vector important. Aveam să înțeleg mai târziu de ce. Pentru că acolo istoria era îmbrăcată în poveste, faptul istoric, cu tot cu tâlcul său, era împachetat captivant, cu mijloacele literar-stilistice ale prozei scurte. Autorii care s-au perindat pe la rubrică știau să scrie, stăpâneau mijloacele narațiunii, nu doar materia.

A mai trecut ceva timp și a început să mi se preda Istoria la școală. Aveam o profesoară care clar se străduia, doamna Elena Călin. O făcea onest, chiar ca la carte, dar cam fără spor de atracție pentru mine, care prinsesem deja gustul istoriei altfel. M-am întrebat de ce nu îmi este predată așa după cum o descoperisem eu într-o rubricuță de care nici nu știu cine își mai amintește astăzi. Am întrebat-o și pe profesoară de ce n-o predă așa.

„Profa” nu s-a supărat

Nu s-a supărat, ba chiar mi-a explicat ceva ce nu știam că există, ce este aceea „programa școlară”. Dar a ținut cont, de atunci înainte, în ultimele 10 minute ale fiecărei ore, ne povestea un fapt, o scenă istorică decupată din lecția tocmai predată, din care avea grijă să extragă și învățătura. Începeam astfel să înțeleg ceea ce nici nu știam că există, filosofia istoriei.

Dar de ce povestesc asta? O fac pentru că încă de la primele pagini ale cărții scrise de către jurnalistul și istoricul Dan Andronic, am fost proiectat în copilărie. Acolo, în anii în care eu am descoperit Istoria ca materie menită nu să-ți încarce memoria cu ani, nume de împărați, generali și locuri de bătălii, ci să te facă să înțelegi misterele firii și devenirii umane.

Dar nu voi încerca, precum în cele mai multe dintre textele destinate semnalărilor de carte, nici să povestesc ce este în cartea lui Dan Andronic, și nici să inventez sensuri de care chiar și autorul să fie surprins, ca să arăt cât de deștept sunt eu.

Istoria ca o aventură

Mie, așa îmi place Istoria, după cum am deprins-o din copilărie. Dacă și dumneavoastră, cartea lui Dan Andronic este o lectură cum nu se poate mai potrivită. Nu are mai nimic în comun cu lucrările destinate exclusiv pasionaților, sau mai rău, cu manualele care trebuie tocite de frica corigenței.

Are mare legătură însă cu peripețiile trăite în diverse momente importante și ale actorilor lor principali. „Complexul Înaltei Porți” este o carte care ar fi putut purta foarte bine titlul „Istoria ca o aventură”.