Cum a fost perceput Ceaușescu de Ioan Donca
Dan Andronic relatează experiențele ambasadorului Ioan Donca (1940–2025) și modul în care acesta îl percepea pe Nicolae Ceaușescu. Donca povestește despre disciplina și metoda fostului lider, felul în care se informa înainte de întâlnirile oficiale și impactul bolii asupra capacității sale de a conduce. Relatările conturează un portret sobru și documentat, bazat pe observații directe și experiențe diplomatice.
Dan Andronic l-a întrebat pe Donca dacă experiența sa ar fi putut fi folosită într-un plan american de destabilizare a lui Ceaușescu.
„Am relatat episodul tentativei de recrutare a ambasadorului Ioan Donca (1940-2025) de către CIA în Malaezia. Am povestit și modul în care l-a supravegheat Securitatea după 1985. Dar aceste episoade mi-au dat prilejul unei abordări care mi-a adus un răspuns neașteptat.
L-am întrebat pe Ioan Donca, cu riscul de a-l stârni, dacă nu cumva era vizat pentru a fi o piesă într-un angrenaj gândit de americani pentru dărâmarea sau decredibilizarea lui Nicolae Ceaușescu”, a scris Dan Andronic.
Jurnalistul l-a și provocat pe Ioan Donca: „Poate chiar mai puternică decât Pacepa”.
Donca a răspuns scurt:
„Nu. Nici asta și nici altceva. Aș fi putut fi folositor în evaluarea unor realități românești pentru că le cunoșteam din interiorul interiorului.”
Ceaușescu era calm, nu isteric. Avea metodă, nu improviza
Donca respinge complet portretele exagerate din cărți și filme recente:
„În 22 de ani nu l-am văzut niciodată ridicând tonul. Începea să-ți vorbească aproape în șoaptă și se uita în ochii tăi… întreba: «Nu ți-am spus?» Și trebuia să taci” , a relatat Ioan Donca.
Scena descrisă de Donca reflectă disciplină controlată, nu o scenă în care Ceaușescu izbucnește.
„Ceea ce povestea Ioan Donca era o scenă de disciplină controlată, nu de izbucnire. Exact opusul clișeului liderului primitiv și țanțoș. De altfel, Donca respinge explicit imaginea „țăranului neinstruit” care ar fi avut nevoie permanentă de cineva care să-i sufle din spate”, spune analistul politic Dan Andronic.
Prin această disciplină subtilă, Ceaușescu demonstra o autoritate fermă, bazată pe metodă și informare, și nu pe forță sau impulsivitate.
Informare atentă a lui Ceaușescu și rolul consilierilor
Donca subliniază că, „până la un moment dat”, Ceaușescu era foarte bine documentat asupra problemelor discutate cu liderii străini. Un rol important îl avea Ștefan Andrei, „unul dintre cei mai informați oameni politici”, care îi făcea rezumate din literatura politică occidentală, marca pasaje și traducea fragmente esențiale.
Faptul că deciziile liderului erau susținute de sinteze și lecturi nu îl transforma într-un intelectual, dar îl scoatea din zona improvizației.
„Ceaușescu era un om extraordinar de bine documentat până într-un anumit moment”, punctează Donca.
Momentul critic survine spre sfârșitul anilor ’70. În anii ’80, liderul începea să resimtă declinul informațional și fizic. La sosirea în vizita oficială la Kuala Lumpur, protocolul îl obligă să-i raporteze cine-l întâmpină; în spatele ambasadorului, o voce scurtă, a Elenei Ceaușescu i-o taie scurt:
„Hai, termină cu prostiile, știe Tovarășul ce să facă”, a spus Elena Ceaușescu.
Nu este doar o simplă anecdotă; acest episod indică modul în care filtrul Cabinetului Doi începe să influențeze procesul decizional.
Boala lui Ceaușescu și efectele asupra conducerii
Donca rememorează prima impresie fizică a lui Ceaușescu în anii ’80:
„Groaznic, mi-a fost milă”.
Deși avea condiții bune de odihnă și facilități speciale, degradarea era vizibilă. Diabetul afecta capacitatea sa de concentrare și stilul de guvernare.
„În acest portret, nu există scuze, dar există cauzalități: un lider care încetează să se alimenteze disciplinat cu informație și, în paralel, e tras în jos de o afecțiune cronică, devine tot mai previzibil, tot mai opac, tot mai dependent de cercul intim”, încheie Dan Andronic editorialul.
