Nu mă gândesc la faptul că provine dintr-un partid neo-marxist, USR, că nu are nici cel mai mic talent pentru diplomație, iar experiența profesională este egală cu zero. Sau că este un personaj secundar în politică, făcându-se remarcată doar prin faptul că a trădat-o pe Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, scrie jurnalistul Dan Andronic pentru EVZ

Mă refer doar la modul rudimentar, bolșevic, de etichetare a relațiilor cu alte state, exprimat prin declarații personale și comunicate oficiale. Care va afecta în mod profund România, distrugând o bază construită cu greu, în zeci de ani. O țară este condusă de oamenii pe care-i merită, ați putea spune.
Bineînțeles că exemplul este cel cu participarea foștilor premieri Viorica Dăncilă și Adrian Năstase, la parada dedicată victoriei Chinei împotriva Japoniei, acum 80 de ani,  Nu mai reiau prostiile diplomatice exprimate într-un limbaj ușor incoerent de către ocupanta poziției de ministru de Externe. Cred că sunteți sătui de ele, așa că o să încerc să vă explic de ce sunt atât de tranșant.
„Diplomația este arta și practica de a construi și a menține relații și de a purta negocieri cu oamenii, folosind tact și respect reciproc.”. Sau cel puțin așa o definesc cei care au conceput Muzeul Diplomației Americane în cadrul Departamentului de Stat al SUA. O definiție onestă pe care Oana Țoiu ar fi putut să o citească înainte de a reacționa la un eveniment istoric important pentru China, un moment pe care au vrut să-l sărbătorească într-un mod grandios. A fost o manifestare-avertisment. Un joc al marilor puteri, SUA, India, Rusia, Pakistan și spre stupoarea doamnei Țoiu, chiar și China. În care România era bine să nu se amestece.
„Diplomația este arta și practica de a construi și a menține relații și de a purta negocieri cu oamenii, folosind tact și respect reciproc.”. Sau cel puțin așa o definesc cei care au conceput Muzeul Diplomației Americane în cadrul Departamentului de Stat al SUA.

O definiție onestă pe care Oana Țoiu ar fi putut să o citească înainte de a reacționa la un eveniment istoric important pentru China, un moment pe care au vrut să-l sărbătorească într-un mod grandios. A fost o manifestare-avertisment. Un joc al marilor puteri, SUA, India, Rusia, Pakistan și spre stupoarea doamnei Țoiu, chiar și China. În care România era bine să nu se amestece.

Invitați nu au fost numai Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, ci și foști premieri din Grecia, Italia, Belgia, un prim-ministru european în funcție (Slovacia), președintele Serbiei Alexandr Vucic, ca să dau doar exemplele legate de apartenența la UE și NATO. Au făcut-o în calitate de persoane private sau oficiale, ca și prieteni ai Chinei. Nicăieri nu a existat o reacție oficială, ci doar comentarii politice. La București, prin viziunea înțeleaptă a Oanei Țoiu, Ministerul de Externe a reacționat ca și când evenimentul avea loc la Moscova, nu la Beijing, ca și când Năstase și Dăncilă trebuiau să le ceară voie înainte să ia avionul.

Am încercat să aflu de la diplomați de carieră dacă înțeleg ceva din atitudinea stupidă a României, pentru că Oana Țoiu nu reprezintă USR, ci interesele țării. Dacă cineva i-a spus neo-marxistei de la Externe că România are un loc special în istoria Chinei.

Cum prin atitudinea din 1964 când ne-am împotrivit ca URSS să dea o declarație de condamnarea Chinei comuniste în numele tututor țărilor socialiste, am câștigat prietenia chinezilor. Sau că în 1971, România a jucat un rol esențial în admiterea Chinei în ONU, poate i s-a șoptit ceva despre medierea diplomatică între SUA și China în anii ’70. Poate altcineva i-a explicat cum ne-a apărat China în momentul invaziei Cehoslovaciei din 1968 de furia sovieticilor. Ca să nu mai spun că în ultimii ani, în România au avut loc două vizite de cel mai înalt nivel ale președinților Chinei, Hu Jintao și Xi Jiping.

Răspunsul a fost o tăcere jenată. Diplomaților de carieră le este rușine de astfel de momente, dar nu pot exprima liber ceea ce cred. Văd și ei cum se distruge o muncă de zeci de ani, dar nu au ce face. Înțeleg exact efectele unor declarații făcute de la nivelul Ministerului de Externe, dar nu pot opri elanul unei atitudini de analfabetsim funcțional, de tip Elena Ceaușescu. Speră doar că va trece repede.
Personal nu știu dacă vom repara gafa Oanei Țoiu, dar știu că aici se vede diferența între oamenii politici inteligenți și cei mai puțin dotați. Asta ca să nu ne mai întrebăm de ce Ungaria, care nu a fost prezentă la Beijing, are capacitatea de a atrage investiții de 12-14 miliarde de euro din China, iar România se bucură că nu a atins miliardul…
Din păcate pentru ministra de Externe, la finalul mandatului nu va putea glumi precum Talleyrand: „Se spune despre mine ori prea de bine, ori prea de rău. Mă bucur de onorurile exagerării.”.
Despre Oana Țoiu se va spune nimic. Fără nici o exagerare.