Thomas Cook, are aproximativ 21.000 de angajați, activități în 16 țări și deservește 19 milioane de clienți pe an.

Peste 600.000 de turiști din întreaga lume sunt afectați de falimentul firmei, iar avioanele acesteia pentru cursele charter, au fost reținute la sol.

Cei mai afectați au fost turiștii care se aflau în vacanțe în Grecia, Spania, Turcia precum și Tunisia, și se pare că falimentul grupului Thomas Cook declanşează cea mai amplă operaţiune de repatriere din istoria Marii Britanii.

Potrivit Gabrielei Peset, care reprezintă agențiile Paralela 45, Happy Tour și Cocktail Holidays, România nu ar fi afectată de falimentul grupului Thomas Cook comparativ cu alte țări.

„Din informațiile pe care le am, România nu este afectată în niciun fel. Agențiile nu aveau, în acest moment, și nici în perspectiva apropiată, vacanțe luate de la Thomas Cook ori Neckermann pentru turiștii lor. Mă refer aici la Paralela 45, Happy Tour, Cocktail Holidays. Thomas Cook/Neckermann nu e principalul sistem de rezervări cu care se lucrează în România. Sunt altele înaintea lui, Dertour, TUI. Dar, în mod evident, nu înseamnă că agenții din România nu cumpără, pentru turiștii lor, și de la Thomas Cook ori Neckermann”, a declarat aceasta pentru Capital.

De asemenea, conform anumitor declarații, se pare că până la momentul actual nu există români afectați. Mai mult în cazul în care ar exista vreo persoană afectată, atunci agenția din România se va ocupa de despăgubirea acesteia.

„Din informațiile pe care le am de la clienții noștri, dar și de la alte agenții din piață, nu sunt în acest moment români afectați (români cu vacanțe, nu români angajați). Probabil sunt cazuri răzlete, dar nu putem vorbi de un turism în masă/de un număr mare de turiști. Și dacă sunt 2, 3 la vreo agenție și ar fi în situația să rămână pe drumuri, agenția din România de la care ei au cumpărat vacanța va avea grijă de ei”, a mai spus aceasta.

Mai mult, conform directivei europene, cei aflați într-o astfel de situație vor fi despăgubiți, iar pachetele de vacanță vor fi asigurate integral.

„Deja de mai mulți ani există o directivă europeană care se referă exact la situații de genul acesta, despăgubirea turiștilor în caz de faliment, și care spune că pachetele de vacanță (cazare cu masă musai) trebuie asigurate integral. În România s-a reușit implementarea ei de la 1 ianuarie 2019. Dar în Europa s-a implementat de mai multă vreme. Sper acum că s-a implementat bine și că turiștii lui Thomas Cook/Neckermann să nu fie afectați“, a completat  Gabriela Peset.

Thomas Cooks, fondată în 1841, operează hoteluri și stațiuni turistice, companii aeriene, nave de croazieră, precum și sute de agenții de turism.

Falimentul Thomas Cook ar putea afecta piața de turism din Spania, Grecia și Turcia, dar și economiile acestor țări, acționarii precum și creditorii companiei.