„Alina Petrescu va ocupa postul de director de comunicare de la 1 mai”, spun sursele pentru Capital.

Petrescu a fost jurnalist la Antena 3 şi totodată purtător de cuvânt în Guvenul Sorin Grindeanu.

Alina Petrescu a absolvit Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti, secţia matematică-fizică, intensiv engleză, după care a terminat Facultatea de Limbi Străine.

În 2002, Alina Petrescu a început să lucreze la TVR la secţia de ştiri externe şi actualitate internaţională. În 2004-2005 a transmis pentru EuroNews, iar din 2006 până în 2017 a lucrat la Antena 3, după care a fost numită purtător de cuvânt al Guvernului Grindeanu.

OMV Petrom a raportat pentru anul trecut un profit net de 4,078 miliarde de lei, cu 64% mai mare decât cel din 2017, de 2,489 miliarde de lei. Producţia totală de hidrocarburi s-a ridicat anul trecut la 58,3 milioane bep, în scădere cu 5%. Producţia de gaze naturale a scăzut cu 7% în 2018, la 4,83 miliarde metri cubi.

Numărul de angajaţi a scăzut cu 4%, la finalul anului trecut, la 13.201.

OMV Petrom este deţinută în proporţie de 51,01% de OMV, în timp ce statul român deţine 20,64% din acţiuni. Alte părţi din companie sunt deţinute de Fondul Proprietatea – 9,9985%, iar 18,35% se tranzacționează liber pe piață.

Te-ar putea interesa și: