Gripa a revenit în Europa într-un ritm mai rapid decât se aștepta toată lumea în această iarnă, după ce aproape a dispărut complet anul trecut, stârnind îngrijorări cu privire la o „dublă pandemie” prelungită, pe fondul unor îndoieli legate de eficacitatea vaccinurilor antigripale, transmite Reuters.

Ridicarea restricțiilor a contribuit la revenirea virusului

Carantina, purtarea măștilor și distanțarea socială, care au devenit o normalitate în Europa în timpul pandemiei de COVID-19, au eliminat gripa iarna trecută, eradicând temporar un virus care la nivel global ucide aproximativ 650.000 de persoane pe an, potrivit cifrelor Uniunii Europene.

Dar acest lucru s-a schimbat acum, deoarece țările adoptă măsuri ceva mai relaxate pentru lupta împotriva COVID-19 și asta datorită vaccinării la scară largă.

De la jumătatea lunii decembrie, virusurile gripale au circulat în Europa cu o rată mai mare decât cea așteptată, după cum a raportat luna aceasta Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). În luna decembrie, numărul cazurilor de gripă în unitățile europene de terapie intensivă (ATI) a crescut constant până la 43 în ultima săptămână a anului, arată datele ECDC și ale Organizației Mondiale a Sănătății.

Aceasta cifră este mult sub nivelurile înregistrate pre-pandemie, când cazurile săptămânale de gripă ajungeau la peste 400, dar este o creștere mare față de anul trecut, când a existat un singur caz de gripă la ATI în toată luna decembrie.

Sezonul de gripă s-ar putea prelungi până în vară

Revenirea virusului ar putea însemna începutul unui sezon de gripă neobișnuit de lung, care s-ar putea extinde până în vară, a declarat pentru sursa citată expertul de top al ECDC în gripă, Pasi Penttinen.

„Dacă vom începe să ridicăm toate măsurile, marea îngrijorare pe care o am legată de gripă este că, deoarece am avut o perioadă atât de lungă de lipsă de circulație în rândul populației europene, ne vom îndepărta de tiparele sezoniere normale”, a spus el.

De asemenea, expertul a precizat că ridicarea măsurilor restrictive în primăvară ar putea prelungi circulația gripei cu mult peste sfârșitul normal al sezonului european din luna mai.

O „dublă pandemie” ar putea pune o presiune excesivă asupra sistemelor de sănătate deja supraîncărcate, a punctat ECDC în raportul său.

În Franța de exemplu, trei regiuni – inclusiv regiunea Paris – se confruntă cu o epidemie de gripă, potrivit datelor publicate de ministerul francez al Sănătății săptămâna trecută. Alții sunt într-o fază pre-epidemică.

De asemenea, în România, datele oficiale din decembrie arătau de 11 ori mai multe cazuri decât în anul precedent. Institutul Național pentru Sănătate Publică (INSP) a raportat în ultimele trei comunicări săptămânale din luna noiembrie privind evoluția infecțiilor respiratorii la nivel național un număr total de 411 cazuri de gripă clinică depistate în perioada 1-21 noiembrie 2021.