Europa, îngenuncheată de COVID! Ţara care tocmai s-a închis. Au rămas fără soluţii

Europa, îngenuncheată de COVID! Ţara care tocmai s-a închis. Au rămas fără soluţii
Publicat de Bogdan Ungureanu la 24 iulie 2021, 17:15

Varianta Delta continuă să facă ravagii în Europa şi chiar şi ţări cu un grad ridicat de vaccinare în rândul populaţiei se văd acum nevoită să revină la restricţii, cu toate că le eliminaseră cu câteva săptămâni în urmă.

Numărul mare de infectări cu COVID-19 forţează unele ţări europene să revină la măsurile restrictive!

Islanda a ridicat toate restricţiile, iar acum e obligată să reintroducă o parte din ele

Este şi cazul Islandei. În urmă cu patru săptămâni, Islanda ridica toate restricţiile legate de coronavirus.

Vineri însă, premierul acestei ţări a anunţat că anumite restricţiile vor trebui reintroduse, începând cu ziua de duminică, 25 iulie, din cauza creşterii puternice a numărului de infectări, potrivit agenţiilor AFP şi DPA.

„Vaccinarea a avansat deosebit de bine în Islanda şi putem să ne felicităm pentru aceasta. (…) Cu toate acestea, trebuie să luăm măsuri pentru a atenua situaţia actuală”, a declarat, vineri seara, premierul Katrin Jakobsdottir, invitată la televiziunea publică, după o şedinţă a Guvernului.

Ce restricţii vor fi impuse?

Începând de la miezul nopţii şi până pe data de 13 august, adunările publice vor fi limitate la 200 de persoane, iar regula de păstrare a unei distanţe fizice de un metru va reintra în vigoare.

Masca de protecţie va trebuie din nou să fie purtată în toate spaţiile publice închise. Barurile şi restaurantele se vor închide la ora 23:00, iar piscinele şi sălile de sport vor fi limitate la 75% din capacitate.

Islanda a reuşit să atingă o rată de vaccinare foarte crescută, peste 85% din populaţia de peste 16 ani fiind complet vaccinată. Din acest motiv, autorităţile au decis, în urmă cu aproape o lună, ridicarea tuturor restricţiilor în spaţiile închise, revendicând astfel o premieră în Europa.

Trei sferturi din infectări sunt la persoane deja vaccinate. Sunt însă extrem de puţine cazuri grave

Totuşi, după data de 12 iulie, Islanda s-a văzut pusă în faţa unei creşteri puternice a cazurilor noi de COVID, raportând 355 de infectări, trei sferturi dintre acestea înregistrându-se la persoane deja vaccinate. Cele mai multe cazuri sunt provocate de varianta Delta, susţin autorităţile sanitare din Islanda.

Gradul ridicat de vaccinare în rândul populaţiei şi-a spus totuşi cuvântul, iar cazurile grave de COVID sunt foarte puţine în ultimele zile. Doar trei persoane sunt spitalizate în acest moment.

Luni, 19 iulie, Ministerul islandez al Sănătăţii anunţa că, începând cu data de 27 iulie, va reintroduce obligativitatea prezentării un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de sosirea în această ţară pentru călătorii vaccinaţi, indiferent de locul lor de rezidenţă.

Sursa foto: Pexels.com

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.