Europa fierbe. Este război deschis la vârful UE. Viktor Orban și-a pierdut răbdarea: „E timpul să pleci!”

Europa fierbe. Este război deschis la vârful UE. Viktor Orban și-a pierdut răbdarea: „E timpul să pleci!”

SURSA FOTO: Facebook, Viktor Orban

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 9 iulie 2025, 23:38

Premierul ungar Viktor Orban a lansat un nou atac public la adresa Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, cu doar o zi înaintea votului de încredere din Parlamentul European. Postările sale, pline de simboluri politice, apar pe fondul tensiunilor dintre Budapesta și Bruxelles și al presiunilor crescânde asupra conducerii UE.

Tensiunile politice din interiorul Uniunii Europene ating un nou nivel, în contextul în care Ursula von der Leyen se confruntă cu o moțiune de cenzură inițiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea. În ajunul votului programat pentru joi, premierul ungar Viktor Orban a profitat de moment pentru a-și reînnoi criticile la adresa președintei Comisiei Europene, cerându-i public demisia.

Viktor Orban lansează atacul final înainte de votul de joi

Cu doar 24 de ore înainte de votul crucial privind încrederea în conducerea Ursulei von der Leyen, Viktor Orban a publicat două mesaje pe rețelele de socializare, ambele cu un puternic impact politic.

Într-una dintre postări, liderul ungar a scris „E timpul să pleci”, alături de o imagine sugestivă în care von der Leyen părăsește un cadru roșu – un simbol al retragerii.

Votul din Parlamentul European vine într-un context marcat de critici legate de transparența comunicărilor dintre Ursula von der Leyen și directorul Pfizer în timpul pandemiei. Premierul ungar a speculat momentul pentru a sublinia că problemele de etică și corupție sunt doar „vârful icebergului” în privința conducerii UE.

„Mâine va fi o zi turbulentă în Parlamentul European. Reprezentanții vor vota dacă Ursula von der Leyen ar trebui să continue în fruntea birocrației de la Bruxelles. Votul a fost amânat din cauza cazurilor de corupție tot mai mari din jurul doamnei președinte, dar știm cu toții că corupția este doar vârful aisbergului”, a scris Orban în cea de-a doua postare.

El a adăugat că, dincolo de acuzațiile de corupție, adevărata miză este viitorul Uniunii Europene.

Bruxelles-ul pune presiune pe Budapesta

La doar o zi după criticile lansate de Orban, Comisia Europeană a emis recomandări fiscale specifice pentru fiecare stat membru. În cazul Ungariei, Bruxelles-ul a solicitat măsuri bugetare permanente pentru reducerea deficitului.

Guvernul de la Budapesta a reacționat rapid și a apărat public politica sa economică. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Economiei din Ungaria, guvernul acordă prioritate cetățenilor, nu corporațiilor internaționale.

„Spre deosebire de Bruxelles, pentru guvern, familiile, pensionarii şi companiile maghiare sunt pe primul loc, nu multinaţionalele”, se arată în document.

Relațiile tensionate dintre Budapesta și Bruxelles durează de mai mulți ani, în special pe tema statului de drept. UE a blocat fonduri importante pentru Ungaria din cauza acestor divergențe.

Concesii de ultim moment de la Ursula von der Leyen

În încercarea de a câștiga sprijinul grupurilor politice înainte de votul de neîncredere, Ursula von der Leyen a făcut o ofertă semnificativă.

Ea a propus ca regiunile europene să continue să gestioneze direct fondurile europene, o concesie importantă pentru a calma nemulțumirile din Parlamentul European.

Această promisiune a fost exprimată marți, în cadrul unei întâlniri restrânse cu liderii grupurilor politice din Parlament, potrivit surselor citate de Politico. Chiar dacă socialiștii și liberalii au continuat să exprime rezerve, von der Leyen speră că acest gest va reduce riscul unui vot negativ.

Un purtător de cuvânt al grupului S&D a declarat după întâlnire că „ne-au lipsit claritatea și angajamentul”. El a subliniat că, dacă nu apar schimbări semnificative, este posibil ca grupul să decidă să se abțină în timpul votului.

Fondul Social European, în centrul negocierilor

Grupul socialiștilor europeni, al doilea ca mărime din Parlament, și-a legat sprijinul pentru von der Leyen de menținerea Fondului Social European în viitorul buget al Uniunii.

Comisarul pentru drepturi sociale, Roxana Mînzatu, conduce în prezent negocierile din partea Comisiei pentru protejarea acestui fond.

Eurodeputatul Mohammed Chahim a declarat în plenul Parlamentului că o eventuală reducere a fondului ar afecta esența solidarității europene.

„Dacă tăiaţi acest fond din buget, loviţi Europa în inima sa, iar ceea ce va rămâne este o Europă fără suflet”, a afirmat acesta.

Planul inițial al Comisiei de a consolida rolul guvernelor naționale în distribuirea fondurilor regionale a atras critici din toate direcțiile. Parlamentarii au avertizat că o astfel de măsură ar putea slăbi democrația locală și ar putea adânci inegalitățile între regiunile europene.

Regiunile își păstrează autonomia bugetară

În urma presiunilor politice, Ursula von der Leyen a confirmat că distribuirea fondurilor către regiunile UE va continua să se facă direct, fără intermedierea guvernelor naționale.

Declarația a fost făcută în timpul unor discuții cu comisarul pentru buget, Piotr Serafin, deși acesta a negat ulterior existența unei asemenea întâlniri.

Siegfried Mureșan, negociatorul bugetar al Partidului Popular European, a declarat că această garanție este esențială pentru Parlament. Totuși, unii deputați cer măsuri suplimentare pentru a asigura protejarea regiunilor mai puțin dezvoltate.

Discuțiile finale pe această temă vor avea loc la sfârșitul săptămânii, în cadrul unei reuniuni extinse a Comisiei Europene. Participarea mai multor comisari relevă importanța acestui subiect în arhitectura bugetară a Uniunii.

Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.